Judeţul Hunedoara are prima rută cultural turistică recunoscută de Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri

În data de 23.07.2020, Serviciul de Relaţii Internaţionale şi Afaceri Europene în Domeniul Turismului din cadrul MEEMA a recunoscut ruta „Judeţul Hunedoara – Din inima Daciei până în vatra străveche a pământului românesc” drept rută cultural turistică dezvoltată pe plan regional. Documentaţia privind recunoaşterea rutei a fost întocmită şi depusă la Minister de Agenţia de Dezvoltare Economico-Socială a judeţului Hunedoara, prin intermediul Serviciului de Dezvoltare, Proiecte şi Turism.
Crearea acestei rute are ca scop punerea în valoare a obiectivelor culturale şi istorice ale judeţului Hunedoara şi evidenţierea acestui patrimoniu bogat, dintr-o perspectivă atractivă din punct de vedere turistic. Ruta „Judeţul Hunedoara – Din inima Daciei până în vatra străveche a pă­mântului românesc” include şapte obiective istorice şi se întinde pe o distanţă de 198 de km, trecând prin 18 localităţi de tranzit din judeţul Hunedoara. Aceasta se adresează tuturor pasionaţilor de istorie şi călătorii, celor care obişnuiesc să îşi organizeze excursiile pe cont propriu, dar şi operatorilor în turism care doresc să conceapă pachete turistice în jurul acestui traseu.

 

Cei care vor urma această rută vor face o călătorie printre paginile noastre de istorie, pornind de la rădăcini şi ajungând până în vatra străveche a neamului românesc. Punctul de plecare îl constituie Sarmizegetusa Regia, capi­tala Daciei, traseul luând urmele romanilor până la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, ca mai apoi să dezvăluie Legenda Vie a Castelului Corvinilor. Urmează parcurgerea a 750 de ani de istorie scrisă pe zidurile Cetăţii Deva şi un salt printre epoci, din preistorie şi până la perioada contem­po­rană, vizitând colecţiile Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane. Destinaţia finală este acolo unde bate întreaga inimă a neamului românesc, şi anume la Panteonul Moţilor de la Ţebea.
Potrivit cerinţelor sistemului de recunoaştere, pe traseul rutei se găsesc multiple unităţi de cazare şi alimentaţie care îndeplinesc cele mai riguroase standarde, fiind clasificate cu 3, 4 sau 5 stele, dar şi variate posibilităţi de agrement cum ar fi parcuri de aventură, complexuri acvatice, ştranduri şi alte atracţii.
Programul european privind rutele culturale a fost creat în 1987, având ca scop evidenţierea existenţei unui patri­moniu comun, Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afa­ceri fiind membru al Acordului Parţial Extins privind Rutele Culturale Certificate de Consiliul Europei. Prin ex­pe­rienţa dobândită la acest nivel, Ministerul a dezvoltat sis­temul voluntar de recunoaştere a rutelor cultural turistice, acestea fiind instrumente de promovare şi dezvoltare a produsului turistic local, regional şi naţional cu componentă culturală şi canale pentru comunicare prin schimburi de bune practici.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

14 ore ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

14 ore ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

17 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

o zi ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

o zi ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de agresiune…

o zi ago