Categories: Sport

Jocurile Europene Minsk 2019

Corespondenţă de la Nicolae Gavrea

Capitala Belarusului este polul sportiv al Europei pentru aceste 10 zile în care, aici la Minsk, se desfăşoară întrecerile celei de a doua ediţii a Jocurilor Europene.

Marţi a fost o zi plină cu evoluţii interesante, cu bune şi cu rele pentru sportivii care ne reprezintă ţara. Unii o fac cu cinste, alţii nu se prea omoară, iar unii, despre ei putem spune că au venit doar în excursie. Aici mă refer la naţionala de fotbal pe plajă, care a debutat în turneul de la Minsk cu o înfrângere 1-6, administrată de chiar echipa ţării gazdă. Cei din Belarus au câştigat jocul, la o diferenţă care ne scuteşte de prea multe comentarii, nu pentru că ar fi mai buni decât ai noştrii, ci pentru că sunt o echipă. Naţionala României a fost încropită pe genunchi, cu antrenor jucător, antic şi depăşit de situaţie, el fiind se pare cel care decide despre fotbalul pe plajă la nivel de federaţie. Echipa noastră a încasat şase goluri, două fiind înscrise de către portarul grupării din Belarus, cu şuturi din poartă în poartă, fără ca acestea să fie parate.
Am asistat marţi seara şi la finala grupurilor de la gimnastică aerobică. Grupul din România, alcătuit din Andreea Bogati, Dacian Barna, Marian Broţei, Gabriel Bocşer şi Mihai Popa a deschis competiţia şi pentru evoluţia lor sportivii noştri au primit o notă pe măsură, 22.083 puncte, mai puţin decât ne aşteptam. Dar reprezentativa Rusiei a fost aclamată la scenă deschisă şi a fost notată cu 22.250 puncte, iar Bulgaria a realizat un punctaj superior echipei României. Drept urmare, gimnaştii noştri s-au mulţumit cu medalia de bronz, deşi valoarea lor cunoscută este cu totul alta. Aici, la Minsk, contează dacă vorbeşti ruseşte. Primeşti puncte bonus.
O medalie de argint a venit marţi în întrecerile de la tenis de masă. Perechea mixtă Bernadette Szocs şi Ovidiu Ionescu a trecut dimineaţă cu 3-2 de perechea Laura Gasnier/Flore Tristan (Franţa), dar în finală au fost învinsă de echipa din Germania, alcătuită din Patrick Franziska/Petrissa Solja, cu scorul de 3-0, ceea ce a asigurat sportivilor tricolori doar medalia de argint.
La sporturile pe apă, reprezentanţii noştri au ratat calificările în finale, la mai multe probe. Doar în proba de kaiac-canoe – C2 – 1.000 m masculin, echipajul alcătuit din Cătălin Chirilă şi Victor Mihalachi a ocupat locul 1 în serie şi s-a calificat direct în finala probei.
Au ajuns aici şi reprezentanţii României în concursul de gimnastică artistică, mai exact gimnasta Denisa Golgotă, însoţită de antrenorul Nicolae Forminte. Deci, gimnastica artistică românească va fi reprezentată doar graţie rezultatelor Denisei, iar noi toţi îi vom ţine pumnii pentru un concurs cât mai bun.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

7 ore ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

7 ore ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

7 ore ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

7 ore ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

7 ore ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

7 ore ago