Categories: Actualitate

Joaca de-a interesul cetăţeanului

Volodia Macovei

Majoritatea şedinţelor de Consiliu Local la Hunedoara sunt distracţie pe pâine. Şi asta deoarece, spre deosebire de Consiliul Local Deva, unde se votează pe bandă rulantă, extrem de rar iscându-se vreo discuţie demnă de băgat în seamă, la Hunedoara există o adevărată echipă de asalt, care face ca şi cel mai banal proiect de hotărâre să devină mai aspru ca debutul războiului din Irak.

N-ar fi mare bai că domnii, doamnele şi domnişoarele consilier de la Hunedoara au poziţii critice faţă de proiectele iniţiate de primar. Ăsta este rostul Consiliului Local, să caute soluţiile cele mai bune şi să ia deciziile potrivite pentru cetăţean. Problema este că mai toate disputele la care am asistat au fost fără nici o noimă, spirite aprinse ridicându-se până la incandescenţă pe teme false sau copilăreşti. Evident, este un deliciu pentru orice jurnalist să observe acest joc de-a interesul cetăţeanului, sursă bună de înţepat vreun consilier sau primar, dar, judecând după seriozitatea a ceea ce ar trebui să se întâmple la astfel de şedinţe, când în joc sunt banii, şi aşa puţini, ai contribuabilului, distracţia nu mai e dezirabilă.
De ce se produce acest circ, deseori ieftin? Ar fi mai multe cauze, principala fiind lipsa de seriozitate a unor consilieri, care înseamnă chiul de la şedinţele comisiilor (am aflat cu stupoare că, la Hunedoara, ar fi comisii care nu ş-au mai ţinut şedinţele de ceva vreme, ceea ce înseamnă că avizul lor e doar de formă), susţinerea unor puncte de vedere şi boicotarea unor proiecte de hotărâre fără să fi citit conţinutul acestora, notele de fundamentare şi anexele. Cum să nu fie, de exemplu, lipsă de seriozitate, atunci când strigi la conducerea primăriei că nu a trecut adresa unui imobil ce e scos la vânzare, când acea adresă apare în chiar titlul proiectului de hotărâre? Cum să nu fie lipsă de seriozitate, când blochezi votarea unui proiect de hotărâre, pentru a avea timp să-ţi argumentezi opoziţie, după care, la următoarea şedinţă, votezi respectiva hotărâre fără să clipeşti, fără comentarii?
Genul acesta de distracţie pe banul cetăţeanului nu e de bun augur: între toate jocurile astea, poate scăpa fie o gafă uriaşă, fie un proiect bun, care ne-ar face viaţa mai tihnită. Puţintică decenţă, boieri dumneavoastră!

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cică o duduie pe care nu o prea știe lumea s-a transformat în spionul de…

14 ore ago

Lovitură pentru digitalizarea pădurilor: Achiziția avionului de 4 milioane de euro, anulată de Ministerul Mediului

Ministrul Mediului, Natalia Intotero (foto), a anunțat anularea oficială a pro­ce­durii de licitație pentru achiziționarea…

14 ore ago

Bulina albă

Marius Dâncescu, primarul comunei Răchitova Pentru că a câștigat finanțare europeană pentru modernizarea Căminului Cultural…

14 ore ago

Bulina neagră

I.E., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire…

14 ore ago

DOSAR PENAL PENTRU UN SERVICE AUTO DIN HUNEDOARA: Polițiștii au descoperit 1.300 de litri de deșeuri periculoase depozitate ilegal

Controalele polițiștilor hunedoreni pe linia substanțelor periculoase au lă­sat în urmă un dosar penal grav.…

14 ore ago

Fost curier condamnat la închisoare după ce a furat banii din livrări și telefoane de lux de peste 2.000 de euro

Un tânăr de 25 de ani, fost angajat al unei firme de curierat din Orăștie,…

14 ore ago