Categories: Sport

Jiul şi Gloria, performerele etapei

Ciprian Marinuţ

Echipele Jiul Petroşani şi Gloria Geoagiu au realizat surprizele etapei a XVII-a, a doua a returului, în Liga a IV-a Hunedoara. „Alb-negrii” au învins cu 2-1, acasă, ocupanta locului secund CS Vulcan, iar Gloria s-a impus cu 1-0 pe terenul grupării CNS „Cetate” Deva. Lidera Retezatul Haţeg a câştigat fără emoţii, scor 2-0, în deplasare cu penultima clasată, Inter Petrila.

Zero puncte câştigate, 14 lungimi de recuperat
CS Vulcan a rămas cu zero puncte şi după al doilea meci din retur şi, deşi se menţine pe locul doi în clasament, distanţa faţă de lidera Retezatul Haţeg a ajuns acum la 14 puncte. Gruparea din Vulcan a avut viaţă grea pe terenul Jiului Petroşani şi a pierdut cu 2-1, cu toate că reuşise la un moment dat să egaleze, 1-1. Golurile alb-negrilor la
care Sansiro Ciocoi a jucat tot meciul au fost marcate de Daniel Savu (min. 46) şi Roberto Catană (min. 65), în vreme ce pentru CS Vulcan a punctat Florin Rus (min. 56). Înfrângerea Vulcanului convine de minune Retezatului Haţeg, care îşi consolidează astfel poziţia de lideră. „Zimbrii” şi-au făcut corect temele şi au câştigat fără emoţii, scor 2-0, în deplasare cu penultima clasată, Inter Petrila, prin golurile marcate de Adrian Câmpean (min. 45) şi Mihai Simoneac (min. 90).

Succes din fază fixă
La Deva, Gloria Geoagiu, formaţia de pe locul şase, a fost mai eficientă decât CNS Cetate, ocupanta locului cinci, şi s-a impus cu 1-0, egalându-şi la puncte adversara. Formaţia antrenată de Lucian Chira s-a dovedit mai disciplinată şi mai inspirată decât gruparea devană şi a transformat în gol una dintre fazele fixe de care a beneficiat. Unicul gol al meciului a fost marcat de Vasile Pîrvu, în minutul 65, dintr-o lovitură liberă.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BĂRBAT REȚINUT DE POLIȚIȘTII DIN SIMERIA, PRINS ÎN FLAGRANT DELICT LA VOLAN, FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE

Un bărbat de 61 de ani, din județul Gorj, a fost reținut pentru 24 de…

o oră ago

ADOLESCENTĂ REȚINUTĂ PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTI, BĂNUITĂ DE COMIETREA INFRACȚIUNII DE LOVIRE SAU ALTE VIOLENȚE

Polițiștii din municipiul Deva au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în cazul unei…

23 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj din zo­nă a amenințat o fa­milie, i-a spart feres­trele…

2 zile ago

Bulina albă

Sorin Lavu, viceprimar al municipiului Deva Pentru că a rezolvat în scurt timp sesizarea privind…

2 zile ago

Bulina neagră

A.P., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru deținere ilegală de arme.

2 zile ago

Decizia finală în dosarul tânărului șantajat de iubitul homosexual

Hunedoreanul ducea o viață dublă și nimeni din anturajul său ori din familie nu știa…

2 zile ago