Se pare că Primăria Petroşani va întinde totuşi o mână de ajutor echipei Jiul, după ce patronul alb-negrilor Alin Simota (foto) şi primarul Tiberiu Iacob Ridzi au avut trei întâlniri „de taină”, pentru a salva clubul fanion al oraşului de la retragerea din campionat. Conform unor surse din Valea Jiului, alb-negrii vor renunţa la fotbaliştii „scumpi”, care au jucat în tur şi şi-au depus memorii şi vor paria în retur pe o echipă tânără cu jucători sub 25 de ani, care vor avea contracte de nivelul Ligii a treia (în jur de 1.500 de lei). Este posibil ca Jiul să se reunească săptămâna aceasta şi să înceapă pregătirile pentru retur.
Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.
Victima a fost găsită conștientă și cooperantă, într-o râpă adâncă de aproximativ 20 de metri,…
La fața locului au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă și…
Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.
Polițiștii recomandă conducătorilor auto să adapteze viteza la condițiile de drum, în special în curbe…
View Comments
De ce nu cresc si vand jucatori,cu ajutor din partea primariei trebuie sa fie intrarea libera la meciuri.