Iuliu Winkler: UDMR se pronunţă pentru stoparea experimentelor din domeniul fiscal

Sorina Popa

Europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler (foto) a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă, că UDMR se pronunţă pentru disciplină fiscală, pentru stoparea experimentelor din domeniul fiscal şi pentru construirea unei politici fiscale credibile şi predictibile.
Peste 8.000 de insolvenţe în 2017
”Sperăm că schimbarea guvernului şi schimbarea ministrului de Finanţe va însemna şi încheierea aşa-zisei revoluţii fiscale. În 2017, am asistat la o parodie de politică fiscală”, a declarat europarlamentarul, criticând măsurile, modificările şi incoerenţa legislativă din domeniul fiscal.
Deputatul european a spus că ”parodia din domeniul fiscal” a afectat toate categoriile sociale, dar şi mediul de afaceri. ”Companiile nu au putut la finalul anului trecut să-şi facă bugetul de venituri şi cheltuieli, pentru că nu au ştiut pe ce lege trebuie să-l facă. Nu s-a ştiut dacă ai split TVA, dacă ai impozit pe gospodărie. O dovadă că mediul de afaceri a suferit este faptul că am avut 8.257 de proceduri de insolvenţă în anul 2017. Această cifră semnifică o creştere faţă de anul precedent. Acest lucru înseamnă că aceste companii desfiinţează locuri de muncă, înseamnă că nu-şi plătesc facturile către furnizori, care evident, generează reacţii în lanţ”, a declarat Iuliu Winkler.
Europarlamentarul UDMR a spus că numărul insolvenţelor din România este dublu faţă de restul statelor din Europa Centrală şi de Est. El s-a referit şi la faptul că lipsa forţei de muncă este o altă problemă extrem de serioasă cu care se confruntă companiile, multe anunţând deja că din acest motiv sunt nevoite să îşi oprească activitatea. ”În România, sărăcia şi excluziunea socială sunt probleme extrem de serioase. Din păcate, sărăcia şi excluziunea socială în România nu sunt în scădere, ci în creştere. România este cea mai inegală ţară din UE. Persoanele cele mai sărace din România au venituri de 7,2 ori mai mici decât cele mai bogate persoane din ţara noastră”, a afirmat Winkler.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • d-le. Winkler,acolo la Bruxelles,ai făcut ceva pt România-tara ta?
    Ca pentru Hunedoara-orasul tău,nu ai făcut nimic,niciodata!

  • Lucrul asta ar trebui sa-l spuna colegii tai cand voteaza la doua maini ce propune PSD-ALDE.
    De gargara ieftina prin ziare s-a cam saturat lumea.
    Una declarati in presa si alta faceti in Parlament.

  • Ar trebui sa fie demis.Pt.Romania nimic ,doar pt.Ungaria si UDMR ,pt.interesele ungurilor.La fel ca Laszlo Tokes!!!!

  • E o mizerie sa-l compari cu Laszlo Tokes. O faci total în necunoștință de cauză. În schimb, e adevărat că senatorii și deputații udemeriști votează prea cu sârg alături de guvern.

Recent Posts

Reacție rapidă a polițiștilor în cadrul unei acțiuni cu efective mărite în Valea Jiului

Polițiștii au desfășurat, în noaptea de 24/25 ianuarie a.c., o acțiune cu efective mărite pe…

5 ore ago

CONTROALE ALE POLIȚIȘTILOR ÎN DOMENIUL JOCURILOR DE NOROC

Politiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări, în perioada de…

o zi ago

AUTOTURISM SURPRINS DE POLIȚIȘTI CIRCULÂND CU 139 km/h

Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Uricani a surprins cu aparatul radar,…

o zi ago

Primarul Dan Boboutanu: Restart pentru restaurarea completă a Castelului Corvinilor

Temperaturile ceva mai blânde de ieri şi azi au făcut posibilă reluarea lucrărilor de restaruare,…

2 zile ago

Hora Unirii la Biblioteca Județeană

Ziua de 24 ianuarie, ziua  Unirii Principatelor Române, a fost, este și va fi  una…

2 zile ago