„În perioada noiembrie 2015 – martie 2016 vom avea alegeri în toate organizaţiile, asta, pentru că mandatul preşedinţilor de organizaţii este de doi ani. Ne pregătim de alegerile locale de anul viitor, la care vrem să păstrăm acea prezenţă modestă pe care o avem în consiliile locale. La alegerile parlamentare, UDMR are o şansă, poate prin redistribuirea voturilor, de a recâştiga un parlamentar de Hunedoara. Pentru acest lucru avem nevoie de 30.000 de voturi”, a precizat Iuliu Winkler. Acesta a mai declarat că actualul Parlament al României este un dezastru, fiind rezultatul votului uninominal, ceea ce a fost o mare greşeală. „Avem cel mai slab Parlament din ultimii 25 de ani, este de-a dreptul dezastruos. UDMR a fost singurul care a spus în 2008 şi în 2012 că vom avea probleme din cauza modalităţii prin care au fost aleşi parlamentarii. A fost ca o ruletă rusească, iar Parlamentul României a nimerit de fiecare dată glonţul. Este periculos pentru democraţie modul în care este judecat în acest moment Parlamentul, care ar trebui să fie un templu al democraţiei”, a afirmat europarlamentarul hunedorean. (N. Bumbac)
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 14 februarie a.c.,…
Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…
La sosirea echipajelor de stingere întreaga locuință era cuprinsă de un fum dens, iar focul…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…
În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…
Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…