Categories: Comunitate

Iulie rămâne termenul limită pentru asigurarea locuinţelor

Cristina Ghenea

Speculaţiile potrivit cărora proprietarii care nu şi-au asigurat locuinţele până la 15 ianuarie 2011 pot fi sancţionaţi de autorităţile locale s-au dovedit a fi adevărate.

Când se vor aplica amenzile?

„Potrivit legii, termenul limită de încheiere a asigurărilor de locuinţe este 15 iulie 2011. Doar după această dată, primarii vor putea amenda proprietarii de locuinţe care nu au încheiat asigurarea obligatorie”, au declarat oficialii MAI într-o notă de informare publicată după ce directorul general al PAID, Marius Bulugea, a declarat că data limită era 15 ianuarie 2011.

Devenii iau în serios asigurarea

Chiar dacă la nivel naţional, amânarea termenului limită a dus la scăderea bruscă a numărului de asigurări de locuinţă încheiate, devenii acţionează responsabil, asigurându-şi din timp proprietăţile. „În timp ce la nivel naţional, numărul asigurărilor încheiate a scăzut de 10 ori după ce a fost amânat termenul, în Deva, acesta a crescut în luna februarie. Asta şi datorită faptului că am avut o promoţie în acest sens, oferind reduceri de până la 30 la sută la încheierea poliţelor de asigurare. Astfel, în această perioadă, am înregistrat cu 60 la sută mai mulţi clienţi faţă de perioada similară a anului 2010,” a declarat Marius Barabaş, directorul sucursalei Allianz Ţiriac a judeţului Hunedoara.
Proprietarii pot alege între asigurarea facultativă şi cea obligatorie de locuinţă, care acoperă cele trei riscuri de maximă importanţă: cutremur, inundaţii şi alunecări de teren. Amenzile prin care, după 15 iulie, proprietarii fără asigurare pe locuinţă vor fi sancţionaţi, vor fi cuprinse între 100 şi 500 de lei.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

În urmă cu scurt timp, a avut loc un accident rutier la intrarea în municipiul Deva dinspre Simeria.

Pentru acordarea primului ajutor medical calificat, la caz au fost direcționate de urgență, o ambulanță…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj care se credea de neînvins a reușit să se…

12 ore ago

Bulina albă

Flavius Eduard Benea, primarul comunei Vorța Pentru că a finalizat un Centru comunitar din bani…

12 ore ago

Bulina neagră

S.D., din municipiul Hunedoara Pentru că a încălcat ordinul de protecție obținut de concubina sa.

12 ore ago

Casa de Cultură din Deva, reabilitată printr-o investiţie a Consiliului Judeţean

Pe modelul din Hunedoara, Casa de Cultură din municipiul Deva va fi reabili­tată, la mai…

15 ore ago

Primăria comunei Pestișu Mic, activă pe CityOn. Cetățenii, la un click distanță de soluționarea problemelor sau de plățile online

Magdalena Șerban Digitalizarea a juns la Pestișu Mic. Cetățenii pot achita taxele și impo­zi­tele în…

15 ore ago