Categories: Actualitate

Iulian Ceia rămâne în închisoarea din Capitală

Natalia Bumbac

Hunedoreanul Iulian Ceia (foto), condamnat în dosarul „Comorile Dacice I”, a fost prins după aproape trei ani de la pronunţarea sentinţei de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ). Ceia, considerat capul grupării de traficanţi de obiecte de patrimoniu, va rămâne să execute pedeapsa în închisorile din Bucureşti, având acolo ultimul domiciliu din buletin, spun surse din poliţie.
A fost iertat de mai multe infracţiuni
Traficantul de comori antice era dat în urmărire naţională şi internaţională din decembrie 2014, fiind descoperit, pare-se, din întâmplare, în trafic de către poliţiştii din Capitală. „În data de 4 august, în urma unor verificări în trafic executate de poliţiştii Brigăzii Rutiere, persoana în cauză pe numele căruia era emis un mandat de executarea pedepsei a fost depistată pe raza Sectorului 3, în aceeaşi zi fiind încarcerată”, a informat Diana Sarca, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bucureşti. Iulian Ceia a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova, acolo unde se află şi în momentul de faţă, conform reprezentanţilor Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Iulian Ceia a fost condamnat definitiv în 17 decembrie 2014 la doar doi ani de închisoare cu executare, după 10 ani de la începerea procesului şi după ce în primele instanţe, a primit pedepse mai mari. Astfel, el a fost condamnat la 12 ani de închisoare de Tribunalul Hunedoara, dar Curtea de Apel Alba i-a redus pedeapsa la şapte ani de închisoare. În final, magistraţii de la Curtea Supremă au reîncadrat juridic unele fapte, iar altele au fost stabilite ca prescrise. Instanţa de judecată a constatat că pentru infracţiunea de tăinuire cu consecinţa pierderii unor bunuri pentru Patrimoniul Cultural Naţional în formă continuată şi a infracţiunii de violare de domiciliu a intervenit prescripţia răspunderii penale. Iulian Ceia a fost condamnat la doi ani de închisoare doar pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal a lui Cristian Bogdănel Niţu.
Alţi trei condamnaţi au fugit de pedeapsă
În acelaşi dosar au mai fost condamnate alte nouă persoane, în cazul lor pedepsele fiind mai dure, doi dintre acuzaţi primind peste şase ani de puşcărie, cinci dintre ei au fost condamnaţi la câte cinci ani de închisoare, unul la trei ani şi şase luni, iar unul la doi ani de detenţie.
Gruparea de traficanţi de obiecte de patrimoniu a fost acuzată de furt calificat de obiecte de patrimoniu din siturile arheologice, printre care şi 15 brăţări dacice, cu pierderea acestor bunuri pentru Patrimoniul Naţional, efectuarea de detecţii ilegale în siturile arheologice, şantaj şi violare de domiciliu. Statul Român s-a constituit parte civilă, prin Ministerul Culturii, solicitând un prejudiciu de peste 6,5 milioane de lei.
Iulian Ceia nu a fost singurul care s-a sustras de la executarea pedepsei. Unul dintre cei condamnaţi a fost prins în iulie 2015 în timp ce încerca să treacă graniţa ţării prin Punctul de Trecere a Frontierei de la Curtici. De asemenea, alţi doi au fost daţi dispăruţi din ziua în care s-a pronunţat sentinţa, fiind prinşi şi încarceraţi ulterior, a comunicat comisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Habar nu aveți.L-a sifonat fostul polițist-infractor Avram Zorin,ăla combinat cu Litera.Cand e gata si dosarul lui,merge si el la bulău...Îi dă Ceia la rozetă

  • Altii fura milioane de euro de la stat si is liberi si altii n-au nici un sfert din ce au altii si is condamnati pe nedrept !

  • Baiat destept Ceia asta , a furat statul de milioane de euro , el si familia lui sunt bine mersi bogatani sta 2 ani la bulau din care poate un an cu executare si are familia asigurata , bravo Ceia , baiat destept !

  • Atata is de inselati oamenii care cred ca Ceia este atat de bogat si ca el si familia lui nu duc lipsa de nimic , cercetati inainte sa scrieti ceva.

  • Ba Ioane taci din gura ca tu nu stii cate afaceri are ceia asta , are 2 sali de fittnes in Deva 2 apartamente , 1 garaj si multe altele hai ca nu pupam in cur interlopii !

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

9 ore ago