Categories: Comunitate

Israelienii ar urma să retehnologizeze grupurile de la Mintia

Maximilian Gânju

Cea mai mare companie energetică din Israel va retehnologiza CET Mintia, oficialii fiind în discuţii cu Israel Electrica Corporation. Din păcate pentru mineritul din Valea Jiului, retehnologizarea va veni cu o conversie pe gaze a grupurilor de producere a energiei şi nu o retehnologizare pe huilă.

Patru grupuri ar urma să ajungă la israelieni dacă ne raportăm la anunţul făcut de secretarul de stat din Ministerul Energiei, Doru Vişan. Acesta a declarat într-o conferinţă de presă susţinută la Petroşani că ”sunt investitori interesaţi de Mintia”, mai exact de grupurile dezafectate ori care trebuie dezmembrate.
Dacă afacerea se va concretiza, Complexul Energetic Hunedoara trebuie să convingă Comisia Europeană astfel, încât să i se permită valorificarea prin vânzare. Un grup modernizat de la CET Mintia face parte din SIEG fiind exclusă vânzarea, iar unul este dezafectat. Rămân patru grupuri care ar putea fi vândute potenţialilor investitori. Acestea sunt de acelaşi tip şi au nevoie de reparaţii.
”Suntem pe cale să pornim retehnologizarea unor grupuri de la CET Mintia, dar şi conversia unor grupuri pe gaz, împreună cu compania Israel Electrica Corporation. Suntem în discuţii avansate cu această companie, cea mai mare companie de energie din Israel”, a spus Toma Petcu, ministrul Energiei.
Totodată, în acest an va fi finalizată o instalaţie de desulfurare şi şlam dens pentru grupul 4 de la Paroşeni, în valoare de 65,4 milioane de lei, iar astfel Paroşeniul va deţine primul grup din România conform cu noile valori-limită admise de Uniunea Europeană în materie de respectarea normelor de mediu.
Temocentralele Mintia şi Paroşeni, care funcţionează pe huilă, fac parte din Complexul Energetic Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Israelienii stiu ei ce stiu-vor ca noi sa inchidem minele din valea jiului.cum adica pe gaz cand noi avem carbune f.mult de exploatat in Vale!

  • 1. Ce se aduce din Vale, in acest moment si in aceste conditii, de foarte mult timp nu mei e "RENTABIL".
    2. Ce nu inteleg este , filorusismul PSD tot mai accentuat.
    Pacat.
    Noroc bun !

  • romanii suntem incapabili vai de Ceausescu si de tara de kk. ce suntem numa stainii peste tot noi singuri suntem precum curvele bune numai la .....

Recent Posts

Un rezultat firesc: două clase în plus pentru elevii din municipiul Deva

Dragi deveni, În ultimele săptămâni, subiectul planului de școlarizare pentru anul școlar 2026–2027 a generat…

12 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au pus la cale de o răstunare a conducerii şi se străduiesc din răs­puteri să…

16 ore ago

Bulina albă

Cristi Petrean, președintele Asociației Județene de Fotbal Hunedoara Pentru că a fost reconfirmat în funcție,…

16 ore ago

Bulina neagră

Anton V., din Vulcan Pentru că a tâlhărit, pe timp de noapte, doi adolescenți și…

16 ore ago

Era necesar? Călin P. Marian și partea lui de „dezmăț bugetar”

Statul român a cheltuit mult cu fostul prefect Călin Petru Marian. Mult și cons­tant. Nu…

16 ore ago