Categories: Fara bascalie

Ipocrizia „bâlciului politic” (III)

Toate televiziunile au continuat să-şi axeze prezentarea evenimentului de la Ţebea pe aşa-numitul „bâlci politic”, cu care, repet, nu sunt de acord.
O paranteză. Să nu idealizăm „electoratul”. Cei veniţi să-l comemoreze pe Avram Iancu, care au aşteptat răbdători în jurul mormântului, au fost mult mai puţini decât cei care au ales micii şi berea. Aşa că să nu mai vorbim de simţirea patriotică, dând ochii peste cap.
Lumea prezentă acolo, cea care a avut altă opţiune şi nu micii şi berea, a stat cuminte şi nu a huiduit. Chestia cu oamenii politici huiduiţi pentru lipsă de performanţă şi dezamăgire, spusă de crainici afectaţi din studiouri bucureştene, nu se susţine. Au huiduit, repet, cei dintr-un grup partinic. Majoritatea a avut o atitudine decentă, inclusiv faţă de politicieni, indiferent din care parte a spectrului politic fac parte.
Şi vorbeam de un contra-exemplu. Pasionat de istoria celui de-al Doilea Război Mondial, am urmărit la televizor, pe 6 iunie, comemorarea a 65 de ani de la debarcarea aliată din Normandia. Au venit acolo mulţi, mulţi politicieni, printre care preşedintele Sarkozy, preşedintele Obama şi cancelarul federal Angela Merkel, prin urmare, dacă-mi este permis, reprezentantul ţării agresoare în 1944. Cu siguranţă că şi la ei se nasc pasiuni politice, există contestări, iar americanii nu sunt întotdeauna priviţi cu simpatie. Şi totuşi, manifestarea a avut o sobrietate emoţionantă, vegheată cumva şi de veteranii veniţi în număr mare. Politicienii au ţinut să-i asigure că idealul pentru care ei luptaseră în 1944 nu a fost uitat, continentul este liber, unit, democratic. Atât cât este omeneşte posibil… Totul a fost decent, nu s-a întins pe durate mari, a fost pus accentul pe partea umană, ca să zic aşa. Noi nu suntem, desigur, ca ei, nu putem reacţiona în aceeaşi manieră, dar putem fi la fel de decenţi.

MesagerulHunedorean

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Unul dintre cele mai așteptate concerte ale anului aduce public din toată țara la Oradea. Nikos Vertis, live

Pe 26 martie, Nikos Vertis, unul dintre cei mai apreciați artiști ai muzicii grecești contemporane,…

10 ore ago

Reacție rapidă a polițiștilor în cadrul unei acțiuni cu efective mărite în Valea Jiului

Polițiștii au desfășurat, în noaptea de 24/25 ianuarie a.c., o acțiune cu efective mărite pe…

16 ore ago

CONTROALE ALE POLIȚIȘTILOR ÎN DOMENIUL JOCURILOR DE NOROC

Politiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări, în perioada de…

2 zile ago

AUTOTURISM SURPRINS DE POLIȚIȘTI CIRCULÂND CU 139 km/h

Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Uricani a surprins cu aparatul radar,…

2 zile ago

Primarul Dan Boboutanu: Restart pentru restaurarea completă a Castelului Corvinilor

Temperaturile ceva mai blânde de ieri şi azi au făcut posibilă reluarea lucrărilor de restaruare,…

2 zile ago