Categories: Eveniment

Vinovaţii, faţă-n faţă cu rudele minerilor morţi

Dana Istudor

Doar unul dintre cei trei şefi inculpaţi în dosarul exploziilor de metan de la EM Petrila s-a prezentat, ieri, la primul termen de judecată. 
În dosarul accidentului colectiv de muncă din data de 15 noiembrie 2008, de la Exploatarea Minieră Petrila, au fost găsite responsabile de către procurori şi inspectorii de muncă, cinci persoane, trei şefi ai minei aflaţi în viaţă şi încă doi responsabili, care însă au decedat atunci, alături de cei 11 mineri şi salvatori minieri. Alte 15 persoane din cadrul minei au fost rănite grav, în urma deflagraţiilor. Primul termen de judecată în acest dosar foarte stufos s-a derulat, ieri, 15  septembrie, însă judecătorii au decis amânarea cu aproape o lună de zile, deoarece au fost depuse două cereri de angajare de apărători. La prima înfăţişare a fost prezent doar directorul EM Petrila din perioada exploziilor, Aurelian Necula, ceilalţi doi învinuiţi, Dan Ştefan Ungur şi Gheorghe Roşu lipsind, primul, fără a-şi justifica lipsa, până la începerea şedinţei, iar al doilea a cerut amânare, să-şi poată angaja un avocat. În faţa judecătorului, s-au prezentat şi rudele minerilor ucişi de explozii, dar şi supravieţuitori ai accidentului.

Amânare, pentru a-şi construi apărarea
Avocatul fostului director al EM Petrila, Constantin Graure, a cerut stabilirea următorului termen de judecată în acest dosar de cel puţin şase săptămâni, sub motivul că dosarul este unul foarte stufos şi necesită foarte mult timp pentru a-l studia, astfel încât, să-şi poată construi apărarea, iar judecătorul a hotărât că sunt suficiente aproape patru săptămâni şi a stabilit următorul termen de judecată pentru data de 13 octombrie 2009. Dosarul cu cei trei şefi învinuiţi de tragedie este pe rol la Judecătoria Petroşani, iar dacă vor fi găsiţi vinovaţi, cei trei riscă pedepse cu închisoarea, pentru infracţiunea de ucidere din culpă, dar şi despăgubiri de sute de mii de euro.

Pledează nevinovat
În baza rechizitoriului întocmit de procurori, fostul director al minei Petrila, Aurelian Necula, este judecat pentru „neluarea vreuneia dintre măsurile legale de securitate şi sănătatea în muncă, de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri,  dacă se creează un pericol grav şi iminent de producere a unui accident de muncă; ucidere din culpă (11 mineri) şi vătămare corporală din culpă”. Potrivit avocatului lui Necula, acesta va pleda nevinovat. Inginerul-şef cu securitatea şi sănătatea în muncă, Gheorghe Roşu şi şeful Sectorului de Aeraj, Dan Ungur Ştefan sunt cercetaţi pentru aceleaşi infracţiuni, fiind găsiţi responsabili de către ancheta procurorilor de şase morţi şi patru răniţi. Rudele celor 13 mineri, morţi în urma exploziei din data de 15 noiembrie 2008, de la mina Petrila, cer daune morale, de aproape 600.000 de euro de la cei vinovaţi de producerea accidentului. Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri Bucureşti solicită despăgubiri de 342.000 de lei, contravaloarea cheltuielilor de internare pentru cinci mineri, o altă clinică din Bucureşti s-a constituit parte în proces, la fel ca şi Spitalul de Urgenţă Petroşani, însă nici una dintre unităţi n-a avut reprezentant juridic la termenul de ieri, 15 septembrie.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Are o armată de pur­tători de vorbe și tă­ie­tori de frunze la câini, toți lucrând…

8 minute ago

Bulina neagră

Mircea A., din Uricani Pentru că a fost condamnat pentru tulburarea liniștii și ordinii publice…

10 minute ago

Bulina albă

Adrian Ahrițculesei, reputat alpinist din Petroșani Pentru că a cucerit Vârful Denali (McKinley) din Alaska,…

10 minute ago

Consiliul Județean Hunedoara a asigurat viitorul medical al Sanatoriului de Pneumoftiziologie Brad. Va implementa una dintre cele mai mari investiții din istoricul instituției. Dotări de top și specialități noi

Magdalena Șerban Sanatoriul de Pneumoftiziologie Brad, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Hunedoara, va beneficia…

12 minute ago

Vasile Bârea, Cetățean de Onoare al Municipiului Brad

Magdalena Șerban Titlul de Cetățean de onoare este cea mai înaltă distincție onorifică și ci­vică…

13 minute ago

COMUNICAT DE PRESĂ. Facultatea de Inginerie din Hunedoara își extinde oferta educațională

Facultatea de Inginerie din Hune­doara - Universitatea Politehnica Timi­șoara își consolidează poziția de pro­motor al…

16 minute ago