Categories: Actualitate

Ionuţ Rudeanu contestă menţinerea sa sub control judiciar

Tribunalul Bucureşti a prelungit controlul judiciar pentru Ionuţ Rudeanu (foto), acesta fiind trimis în judecată într-un dosar în care este acuzat de evaziune fiscală. Faţă de decizia primei instanţe, afaceristul de origine hunedoreană a depus contestaţie, dosarul urmând să fie transmis Curţii de Apel Bucureşti.
Dacă măsura restrictivă de libertate va fi menţinută şi după soluţionarea contestaţiei, Rudeanu va petrece încă două luni sub control judiciar. Situaţie care se pare că nu este pe placul afaceristului, deoarece în perioada în care dosarul se afla la Parchet, acesta a cerut să fie lăsat să părăsească localitatea de domiciliu pentru a putea merge la Arad să-şi susţină examenele. Potrivit presei centrale, ginerele lui Vasile Blaga este student la două facultăţi, mai exact la Facultatea de Teologie de la Arad, secţia ”Pastoraţie şi viaţă Liturgică” şi Facultatea de Drept, din cadrul Universităţii Spiru Haret. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

View Comments