Noua achiziţie a echipei Jiul, Ionuţ Luţu (foto), spune că a venit la Petroşani cu obiectivul de a-i duce pe „mineri“ în Liga l. „Dacă voi pune umărul la promovarea echipei, consider că va fi un pas înainte, dacă nu ne vom îndeplini acest obiectiv, atunci va fi un pas înapoi. Eu îmi doresc însă, să am la activ prima promovare cu Jiul Petroşani”, a spus Luţu.
Se aude prin târg că după ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…
Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…
Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…
Un recidivist în vârstă de 29 de ani va petrece următorii 3 ani în spatele…
Un tânăr descoperit în stare de inconștiență la marginea municipiului Petroșani a fost condamnat de…