Categories: Sport

Ion Țiriac a izbucnit! Scrisoare-manifest în L’Equipe: „S-a legalizat înșelăciunea, s-a prăbușit sistemul!”

Ioan Țiriac (85 de ani) a trimis o scrisoare deschisă cotidianului fran­cez L`Equipe, prin care protstează și trage un semnal de alarmă totodată vizavi de felul în care este tratată pro­blema dopajului în tenisul mondial, scriu cei de la iamsport.ro.

Trei luni
Gestul fostului mare sportiv vine la doar câteva zile după ce Jannik Sinner (23 de ani), liderul clasamentului mon­dial, s-a înțeles cu cei de la WADA pentru o suspendare de 3 luni.
Ion Țiriac a ales să reacționeze după ce cazurile de dopaj s-au înmulțit în ultima vreme în tenis, iar pedepsele au fost mai degrabă blânde în multe din­tre situații.
Deciziile au fost luate în condițiile în care sportivii au fost absolviți de vină, considerându-se că ei nu au ingerat deli­berat substanțele interzise. Și că a­cestea au ajuns în corp doar în mod accidental.

Fără rezultate pozitive la teste
Fostul președinte al COSR consideră că ultimul caz al lui Jannik Sinner este doar confirmarea că Agenția Mondială Anti Doping este pe cale să com­pro­mită definitiv corectitudinea sportului alb.
„Ziua în care WADA (Agenția Mon­dială Anti-Doping) a acceptat prima excepție numită <<SUT>> pentru un sportiv care ia substanțe interzise, atunci s-a legalizat complet înșe­lă­ciunea. Sistemul s-a prăbușit.

Ion Țiriac și-a înregistrat la OSIM un club în culorile FCSB. Cum arată marca și cum se numește
Există mii de sportivi, și probabil sute în sportul meu, tenisul, care au până la 14 sau 15 excepții și tot nu au oferit vreun rezultat pozitiv la teste. Asta este înșelăciune față de sport, față de tine însuți, față de ceilalți concurenți și față de public.
Acest sport este trucat, prieteni, trucat serios. Unde se îndreaptă acest sport?! Nimeni nu știe!”, este prima parte a mesajului transmis de Țiriac jurnaliștilor francezi.

Întrebările retorice ale lui Țiriac
Fără să menționeze numele Simonei Halep, este posibil ca Țiriac să fi fost determinat să utilizeze această formă de protest și de felul în care cazul româncei a fost judecat în comparație cu cele ale altor nume mari din tenis.
După ce Sinner a fost depistat po­zi­tiv, a urmat cazul polonezei Iga Swia­tek, și ea cu o suspendare de o lună din partea WADA.
„Dacă autorizăm aceste <<SUT-uri>> care pot oferi unui jucător un avantaj de 10, 20, 30% față de compe­ti­to­rul său, care sunt șansele adversarului?
Care este realitatea pe care o vede spectatorul? Cum se va antrena ju­că­torul ‘curat’ mâine, după ce a pierdut, pentru a se îmbunătăți?”, a insistat Țiriac. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina albă

  Dr. Emil Stoica, managerul Spitalului Județean de Urgență Deva Pentru că a obținut un…

3 zile ago

Gura lumii

Vorbesc cârcotașii că un șef de la o direc­ție de pe la noi s-a pus…

3 zile ago

Ordin de protecție provizoriu emis într-un caz de violență în familie

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 20:50, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

3 zile ago

Conducător auto fără permis, depistat după o urmărire în trafic

La data de 29 iulie 2026, în jurul orei 16:20, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

3 zile ago

Violator acuzat că și-a stâlcit în bătaie iubita

Individul din Petrila a fost condamnat în trecut pentru că a violat o minoră în…

3 zile ago