Ioan Demeter: „Nu exclud o candidatură la conducerea Spitalului Judeţean”

Preşedintele PSD Deva, medicul Ioan Demeter (foto), a ales Consiliul local  Deva în defavoarea Consiliului Judeţean Hunedoara. Acesta a candidat la alegerile locale pe locuri eligibile de pe listele social-democraţilor pentru ambele legislative, fiind validat atât pe post de consilier local, cât şi de consilier judeţean, ajungând în situaţia să facă o alegere.
„Este mai multă nevoie de mine în CL Deva, mai ales că sunt şi preşedintele organizaţiei municipale a PSD. În plus, experienţa pe care am acumulat-o în mandatul trecut de consilier local şi, fără falsă modestie, implicarea mea în proiectele importante ale CL Deva, cum ar fi cel cu stabilirea cuantumului impozitelor pe proprietăţile destinate activităţilor comerciale, m-au determinat să aleg acest post”, a explicat Ioan Demeter.
Întrebat dacă alegerea sa are legătură cu o candidatură la funcţia de manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă Deva, unde în prezent este director medical, Ioan Demeter a spus următoarele: „este prea repede să dau un răspuns exact. Este o variantă pe care nu o ascund şi nu o exclud. Consider că am experienţa necesară pe care am acumulat-o în acest spital, pentru că nu am ars etape. Am fost în trecut director general, şef de secţie, acum sunt director medical. Şi din poziţia pe care o am acum pot să contribui la dezvoltarea spitalului, dar, voi merge acolo unde va fi mai mare nevoie de mine.” (N.Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Taci, mă, că doar posturile astea nu se fac pe criterii politice!
    PS - Dacă ne demonstrează că știe să șofeze (pentru că era să dea peste mine PE TRECEREA DE PIETONI), îi pun o pilă . Și dacă o să fie civilizat la volan, adică să nu mai țină telefonul mobil pe volan!

  • dl. Dr DEMETER este un om extraordinar si un medic extraordinar . Are un suflet cum rar mi-a fost dat in viata sa intalnesc. Daca toti ar fi ca dansul am fi mai buni si mai receptivi la suferintele semenilor

  • Mai, deveanule" mai,nu am văzut un om mai arogant și mai infatuat decât acest dr.Demeter în viața mea .A avut norocul sa trăiască intr-o perioada în care dacă ai știut sa te "descurci" ai fost încununat de succese, aici nu mă refer la munca sa de doctor pt ca acolo a depus ceva efort,dar dansul este un mare speculant care se bate cu pumnul în piept sa ne arate noua ,'prostimii' ,ce cumsecade este și ce realizări are ,apropo de unde atâtea realizări ... si resurse ?

  • Daca are asa experienta in astea cu impozitele, taxele, proprietatile, de ce nu-l pun astia city manager, sau primar.
    De ce nu ne spune despre activitatea de "conducator" in ale spitalului, vai ce interesant ar fi....
    Acolo sa vezi EXPERIENTA!!!
    Plin peste tot si pe labe si pe bot!

  • pacientii vorbesc f frumos despre d-l si d-na Demeter, comentariile rautacioase probabil sunt de la niște oameni “de bine”, ce sa mai zicem...

  • Demeter ar merita toate laudele pt contributia pe care a adus-o la dezvoltarea spitalului Deva, de numele dansului se leaga cele mai mari realizari din ultimii 20 de ani in spital. Va multumim dl-e Doctor, tot respectul.

  • Care realizari?!!!!
    Alea in plan personal, din studii de fezabilitate expirate, din concursuri trucate, din hrana de la bucatarie trimisa cu masina spitalului la cainii lui de paza, din...., din procesele care le are si le tergiverseaza cu ajutorul protectrilor sai, s.a.m.d. .