Ioan Demeter a demisionat de la şefia PSD Deva

Sorina  Popa

Ordonanţa nr. 79/2016, privind deţinerea unor funcţii de conducere în partidele politice de către directorii de spitale a făcut prima victimă în judeţ.
Este vorba de medicul Ioan Demeter (foto), directorul medical al Spitalului de Urgenţă din Deva. Acesta şi-a prezentat, ieri, demisia din funcţia de preşedinte al organizaţiei municipale Deva a PSD. „Am demisionat din postul politic, în urma aplicării ordonanţei respective, care nu permite directorilor de spitale să aibă şi funcţii politice.
Am ales să rămân director medical la spital, renunţând la cea de preşedinte al PSD Deva. Nu mi-e ruşine de ce am făcut ca lider la PSD Deva, plec după trei ani în care am muncit şi am adus organizaţia la o situaţie bună”, a declarat dr. Ioan Demeter.
Şefia PSD Deva a fost preluată, interimar de deputatul Natalia Intotero, până anul viitor, când vor fi organizate alegeri.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…

18 ore ago

Bulina albă

Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…

18 ore ago

Bulina neagră

V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…

18 ore ago

Călin Marian descoperă greșelile PNL, dar le ține pentru el

Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…

18 ore ago

Un bărbat din Hunedoara a pierdut definitiv procesul cu poliția, după ce a sunat la 112 ca să reclame că este amenințat de agenții care îl opriseră în trafic

Judecătoria Brad a respins plân­ge­rea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…

18 ore ago