Categories: Sport

Învins, cu dreptatea în mână

Ciprian Marinuţ

Clubului Cetate Deva i s-a refuzat cererea de rejucare a meciului cu HCM Roman şi va pierde partida cu 10-0, deşi a fost iertat de amendă şi penalizare, pentru că era nevinovat în privinţa întârzierii ambulanţei.

Regulament dubios, arbitri nesimţiţi
Echipa finanţată de Marian Muntean are încă o dată de suferit din cauza relaţiilor reci cu Federaţia Română de Handbal. „Cetate” a fost pedepsită cu pierderea meciului cu HCM Roman, în urma verdictului dat de Comitetul Director al  F.R.H., deşi oficialii au admis tacit că echipa deveană nu are nici o vină pentru întârzierea ambulanţei. „Au decis să pierdem meciul, dar ne-au iertat de penalizarea de un punct şi de amenda de 5.000 de lei, pentru că am dovedit că nu avem nici o vină pentru întârzierea ambulanţei. Oricum, verdictul e tendenţios şi nedrept şi îl vom contesta. Dacă pedeapsa va fi menţinută şi de Consiliul de Administraţie din 3 februarie, atunci mă voi adresa ANS-ului şi chiar Tribunalului de Arbitraj Sportiv”, a spus Marian Muntean. Supărarea finanţatorului devean este justificată, întrucât regulamentul FRH s-a dovedit cu multe scăpări, iar arbitrii au acţionat rău-voitor. „Ce mă supără enorm e faptul că sunt sigur că în cazul unei alte echipe altul ar fi fost verdictul. Pe noi ne taxează, pentru că avem curajul să spunem adevărul, să criticăm Federaţia pentru hoţia din arbitraj şi am cerut dreptate când ne-au fost furate jucătoarele de către Oltchim. În privinţa regulamentului lucrurile sunt şi mai ciudate. De exemplu, în cazul unei căderi de curent înainte sau în timpul jocului, se poate aştepta şi o oră sau se poate reprograma jocul, dar dacă întârzie ambulanţa fără vina clubului organizator, nu se poate admite o rejucare. E absolut dubios”, a spus Muntean.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Jandarmii hunedoreni au contribuit la recuperarea și restituirea unui portofel pierdut în municipiul Deva.

În timpul executării misiunilor de menținere a ordinii și siguranței publice în zona Pieței Unirii,…

21 de ore ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN PETRILA, BĂNUIT DE TULBURAREA ORDINII ȘI LINIȘTII PUBLICE ȘI PORTUL SAU FOLOSIREA FĂRĂ DREPT DE OBIECTE PERICULOASE

Polițiștii din Petrila au intervenit cu promtitudine într-un caz de tulburarea ordinii și liniștii publice…

23 de ore ago

Bulina albă

Florin Alba, primarul comunei Băcia Pentru multiplele proiecte investiționale câștigate din fonduri nerambursabile.  

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o funcționară de la poa­lele Cetății are o schemă extrem de in­genioasă…

2 zile ago

Bulina neagră

T.U., din municipiul Brad Pentru că este acuzat de furt calificat, bărbatul fiind recidivist.  

2 zile ago