Categories: Sport

Învingãtorii râd, învinşii acuzã

Ciprian Marinuţ

Universitatea Petroşani a urcat pe primul loc în ierarhia Ligii a IV-a la nivel de juniori, după ce a câştigat cu 2-0, ieri, acasă, derbiul cu lidera de până acum, CNS Cetate Deva. Antrenorul devenilor, Raul Spătaru, acuză arbitrajul, afirmând că penaltiul de la primul gol a fost inventat şi că rezultatul a fost viciat de decizii tendenţioase.

Meci cu scântei

Cele două echipe s-au anihilat reciproc în prima repriză, o contribuţie importantă la scorul alb de la pauză având şi terenul de joc destul de greu. Nici nu s-a reluat bine repriza secundă şi arbitrul Florin Bulgaru (Lupeni) a indicat punctul cu var pentru un henţ în careul devenilor, iar Laurenţiu Plic (47) a transformat cu siguranţă, reuşind deschiderea scorului, 1-0. „A fost un penalti de cascadorii râsului. Cred că numai arbitrul, care e prieten cu antrenorul de la Universitatea, l-a văzut”, a spus Raul Spătaru, antrenorul de la CNS Cetate. În ciuda supărării, echipa deveană a replicat prompt, iar Handrache a scăpat singur cu portarul, fiind faultat la marginea careului advers. Arbitrul a acordat fault şi cartonaş galben pentru un fundaş petroşănean. „Trebuia să-l elimine pe cel care a faultat, pentru că atacantul nostru era în situaţie de gol”, a punctat Raul Spătaru. Eliminarea a venit însă tot în tabăra deveană pentru Handrache, jucător trimis la cabine, pentru că a primit al doilea galben. „Şi această decizie a fost tendenţioasă. Sunt curios ce a consemnat în raportul de joc  observatorul partidei, Mirel Biriş”, a spus antrenorul devenilor. Cu avantaj şi pe tabelă şi numeric, Universitatea a mai înscris o dată prin acelaşi Laurenţiu Plic (min. 57) şi s-a impus cu 2-0. Cu cele patru puncte acumulate pentru victorie, trupa din Valea Jiului a urcat pe primul loc al clasamentului, având un punct avans.

Viziuni diferite

Ionuţ Stelescu, antrenorul echipei Universitatea Petroşani, consideră că victoria echipei sale este corectă şi că fotbaliştii săi merită să reprezinte judeţul la etapele superioare. „Prima repriză a fost echilibrată, din cauza terenului, care a îngreunat construcţia, dar după pauză, am fost peste ei. Devenii nu au avut nici un şut pe poartă în tot meciul şi s-au apărat tot timpul. Sunt mulţumit de joc şi de echipă şi cred că merităm să fim campioni şi să jucăm în etapele superioare ale competiţiei”, a spus Stelescu. În replică, Raul Spătaru, antrenorul de la CNS Cetate, consideră că rezultatul a fost nedrept. „A fost japcă pe faţă, iar arbitrul a viciat rezultatul. Oricum, pe noi nu ne interesează astfel de victorii dubioase, ci ne dorim să creştem şi să promovăm fotbalişti la echipe de top”, a spus Spătaru.
Partida a fost arbitrată de o brigadă din Lupeni, formată din Florin Bulgaru, Claudiu Kramer şi Sorin Corpadi, iar observator din partea AJF Hunedoara a fost Mirel Biriş, şeful Comisiei Judeţene de Juniori.
Până la acest meci direct, ambele echipe au un parcurs excelent în campionat. CNS Cetate Deva, era lidera la zi cu 25 de victorii, un egal şi un eşec, având 101 puncte şi un golaveraj de 135 goluri marcate la doar 13 primite. Universitatea Petroşani, ocupa locul secund, după 24 de victorii, două egaluri şi un eşec, cu 98 de puncte şi un golaveraj de 140 la 15. Până la finalul campionatului, mai sunt de disputat patru etape.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • De o viata se fura ca-n codru pe terenurile de fotbal din Valea Jiului.Stirea nu este o noutate pentru noi.Colericul Stelescu nu are ce cauta sa antreneze copii.Mai este si antrenor federal....HALAL FEDERATIE !!! Despre AJFH..o adunatura de betivi ! Oare dl Macavei care este un om integru,nu-si vede subordonatii !!! BRAVO REAL SPORT ! Romanii din strainatate sunt cu voi !!! SUCCES !!!

Recent Posts

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

4 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

8 ore ago

Bulina albă

Ciprian Luca, administratorul public al municipiului Deva Pentru curajul și sinceritatea de care a dat…

8 ore ago

Bulina neagră

R.G., din municipiul Brad Pentru că a fost trimis în judecată 0după ce a încălcat…

8 ore ago

Grevă spontană în patru orașe din cauza salariilor restante, în timp ce operatorul acuză primăriile de datorii de 16 milioane de lei

Angajaţii companiei de ridicare a gunoiului din Deva, Hunedoara, Orăştie şi Călan au declanşat joi…

8 ore ago

Șase tineri, printre care și minori, trimiși în judecată pentru propagandă nazistă și aderare la o grupare fascistă

Un tânăr din Uricani (județul Hunedoara) și alți cinci tineri din țară, cu vârste cuprinse…

8 ore ago