Categories: Sport

Învingător surpriză la „Cupa VTM Hunedoara”


Cei doi favoriţi ai Cupei „VTM Hunedoara”, la categoria piloţilor licenţiaţi, Valentin Banciu şi Ionuţ Rudeanu, au fost obligaţi să se mulţumească doar cu locurile doi şi trei. Lider în clasamentul general la licenţiaţi a fost haţeganul Cornel Gărdean (Mitsubishi Evo), care cu timpul de 1:42,130 s-a dovedit cel mai rapid de pe traseu, fiind câştigător al concursului. Ionuţ Rudeanu (Mitsubishi Evo 9) a ocupat locul doi cu timpul de  1:42,160, iar Valentin Banciu (Mitsubishi Lancer) a fost al treilea cu 1:42,460. În clasamentul piloţilor amatori, lider a fost Mihai Câmpeanu jr. (VW Golf  1) cu timpul de 1:52,380, el fiind urmat de Adrian Măduţă (Peugeot 306) şi Alexandru Ion (Honda Civic). Competiţia s-a desfăşurat duminică pe un traseu între Hăşdat şi Silvaşu de Sus, iar la start s-au aflat 19 concurenţi la licenţiaţi şi 47 la piloţi amatori. Concursul a fost marcat şi de câteva ieşiri în decor, dar care nu s-au soldat cu accidente grave.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Pompierii Detașamentului Petroșani au intervenit, noaptea trecută, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din municipiu, situată în cartierul „Colonie”

Echipajele de pompieri au acționat pentru stingerea flăcărilor care se manifestau în jurul hornului și…

3 ore ago

O persoană a decedat și alte 2 au fost grav rănite în urma unui accident rutier care a avut loc în această dimineață pe autostrada A1, pe sensul de mers Simeria – Orăștie

Evenimentul s-a produs în urma impactului dintre un autoturism și un autocamion. Pompierii Detașamentului Deva…

3 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că e iubire mare într-o instituție, unde un an­gajat a pus ochii pe…

17 ore ago

Bulina albă

Dr. ing. Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani Pentru că institutul pe care îl…

17 ore ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Deva Pentru că este acuzat de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

17 ore ago

Fostul ambasador al Marii Britanii în România, ANDREW NOBLE: Prin proiectul minier de la Certej vrem cele mai bune rezultate pentru România, pentru români

Deva Gold, societatea care a inițiat proiectul de exploatare a zăcă­min­telor de aur și argint…

17 ore ago