Categories: Comunitate

Investiţii majore în infrastructura municipiului Brad

Magdalena Şerban

Fluidizarea traficului rutier printr-o nouă arteră de circulaţie şi modernizarea şoselei de centură reprezintă doar o mică parte din procesul investiţional demarat de municipalitatea brădeană şi aflat în plină execuţie. Totodată, drumul naţional Brad-Crişcior, dar şi satele aparţinătoare Ţărăţel şi Mesteacăn vor cunoaşte schimbări importante.

După apă şi canalizare, a venit rândul asfaltului
„Din bani europeni (1,2 milioane de euro) şi cu o cofinanţare locală de două procente, avem în implementare reabilitarea şoselei de centură Decebal, stradă care cauza mari probleme traficului greu, având un sistem rutier bazat pe piatră cubică pusă direct pe pământ. Lucrarea a debutat în septembrie 2014 şi presupune covor asfaltic turnat în trei straturi, precum şi amenajări de trotuare. Pe aceeaşi stradă, anul trecut s-a derulat o altă investiţie, fiind finalizat proiectul de extindere a reţelei de apă şi canal. Ştim cu toţii că a existat o perioadă de mare disconfort pentru cetăţeni, dar este un tribut pe care a fost necesar să-l plătim modernizării”, susţine Florin Cazacu, primarul municipiului Brad. Acesta a dat ca termen de finalizare a procesului de asfaltare luna iunie a anului curent. De asemenea, din fonduri proprii (circa trei milioane de lei), municipalitatea a alocat sumele necesare turnării unui covor asfaltic continuu pe trei străzi care până acum s-au confruntat cu un sistem rutier deficitar. E vorba de străzile Oborului, Traian şi Libertăţii, ultima fiind chiar axa principală de circulaţie în localitate. De altfel, primarul şi-a propus ca rând pe rând, să aducă mirosul de asfalt proaspăt turnat pe toate străzile pietruite pe care Bradul încă le mai are într-un an ca 2015.
„Strada Ion Creangă reprezintă cea mai nouă arteră de circulaţie pe care am gândit-o cu câţiva ani în urmă, când am construit şi un pod în zonă, dorind să fluidizăm traficul. Avem cuprinsă în buget asfaltarea ei, urmând procedura de achiziţie publică”, mai informează edilul-şef. Tot în acest an, s-a mai luat în calcul derularea procesului de asfaltare şi în satul aparţinător Ţărăţel şi reabilitarea unor străzi în cartierul Micro I. „Ne aflăm în perioada în care elaborăm proiecte europene de modernizare pentru satul Mesteacăn şi drumul naţional Brad-Crişcior (5,5 kilometri), astfel încât să beneficieze de un sistem rutier corect dimensionat pentru traficul actual şi bineînţeles, de piste pentru biciclete”, afirmă primarul Florin Cazacu.

Mai trebuie spus că…
Gara din Brad este un alt obiectiv pentru care administraţia locală a făcut numeroase demersuri, rămase însă fără ecou, până în momentul de faţă. „Este o rană deschisă, ce trebuie rezolvată şi nu vom renunţa la paşii care se impun. Aş dori să adaug că avem în plan şi amenajarea unui centru de relaxare şi sport, care să includă o sală de fitness pentru brădeni şi mai lucrăm la un program de reabilitare a pieţei agroalimentare”, arată edilul-şef. Primarul a mai trecut în revistă şi dotările care s-au făcut la Spitalul municipal şi care au implicat cabinetul de oftalmologie, achiziţionarea de aparate de anestezie, dar şi asigurarea unor locuinţe de serviciu pentru cei trei medici nou veniţi în cadrul instituţiei medicale.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un bărbat bănuit de comiterea unui furt din buzunar, identificat de polițiști la scurt timp după comiterea faptei. Prejudiciul a fost recuperat integral

Intervenția promptă a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Simeria a condus la identificarea, în scurt…

8 ore ago

ACȚIUNE PENTRU CREȘTEREA SIGURANȚEI ÎN TRANSPORTUL FEROVIAR, DESFĂȘURATĂ DE POLIȚIȘTII DIN CADRUL SERVICIULUI JUDEȚEAN DE POLIȚIE TRANSPORTURI HUNEDOARA

Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și…

2 zile ago

MĂSURI FERME ALE POLIȚIȘTILOR ÎN URMA UNEI AGRESIUNI: DOI BĂRBAȚI REȚINUȚI ȘI ORDINE DE PROTECȚIE PROVIZORII EMISE

Polițiștii hunedoreni au intervenit cu promptitudine în urma sesizării unei agresiuni produse în comuna Vața…

2 zile ago

BĂRBAT CONDAMNAT PENTRU CONDUCERE SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI, DEPISTAT DE POLIȚIȘTI ȘI ÎNCARCERAT

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie și ai Secției de Poliție Rurală Orăștie…

2 zile ago

INTERVENȚII ALE POLIȚIȘTILOR RUTIERI

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, la data de 26 iunie a.c., în jurul orei…

2 zile ago