Investiție majoră în eficiență energetică la Deva: Lucrările la Blocul 9B de pe Aleea Transilvaniei, aproape de finalizare

Lucrările de reabilitare energetică la blocul 9B de pe Aleea Transilvaniei au ajuns la un stadiu fizic de 95%, pro­iec­tul fiind într-o etapă avansată de im­ple­mentare. Investiția este derulată de Primăria Municipiului Deva și fi­nan­țată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), având ca obiectiv creșterea eficienței energetice și îm­bu­nătățirea condițiilor de locuire pen­tru cetățeni.
Valoarea totală a proiectului de­pă­șește 4,3 milioane de lei, din care peste 3 milioane de lei reprezintă finanțare nerambursabilă. Progresul financiar al lu­crărilor este de 74,16%, ceea ce con­fir­mă apropierea finalizării investiției.
Prin măsurile implementate, imobilul va beneficia de reducerea consumului de energie și a emisiilor de CO₂, pre­cum și de creșterea confortului termic, a siguranței și a calității vieții pentru locatari. Beneficiile se vor reflecta atât în condițiile de locuire, cât și în costurile de întreținere.
Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva: „Grija pentru comunitate în­seam­nă să fim prezenți acolo unde investițiile produc schimbări reale pentru oameni. Aceste schimbări se văd și la blocul 9B de pe Aleea Transilvaniei, unde lucrările sunt aproape finalizate. Fiecare proiect dus la bun sfârșit înseamnă un pas înainte pentru modernizarea cartierelor și pentru creșterea calității vieții în Deva. Continuăm să atragem finanțări și să implementăm investiții care aduc be­ne­ficii reale comunității noastre”.
Primăria Municipiului Deva va con­tinua astfel de investiții și în alte zone ale municipiului, în cadrul programelor de modernizare și eficientizare energetică a fondului locativ din Deva.”

Compartimentul de presă
al Primăriei Municipiului Deva

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Cât dai, atâta face!” — și-a zis un funcționar din­tr-o urbe din județ, după ce…

9 ore ago

Bulina albă

Sorin Bălu, antrenor principal Jiul Petroșani Pentru că și-a mobilizat exemplar elevii, aceștia reușind să…

9 ore ago

Bulina neagră

Violeta M., din Lupeni Pentru că a fost acuzată că alături de concubinul ei și-a…

9 ore ago

Orașul Simeria și localitățile Uroi și Săulești: întrerupere temporară de furnizare a apei

Magdalena Șerban APA PROD face pași mari în teren pentru atingerea obiectivului principal: o apă…

9 ore ago

Primarul din Hunedoara, în vizită oficială în China

Edilul șef al Hunedoarei, Dan Bo­bouțanu, se află zilele acestea într-o vizită oficială în China,…

9 ore ago