Categories: Actualitate

Investiţie de 100 de milioane de euro la Hunedoara într-o fabrică de produse extrudate de aluminiu

O companie românească va investi 100 de milioane de euro în construirea unei fabrici de produse extrudate din aluminiu pe un teren situat în apropiere de municipiul Hunedoara, primele probe „la cald” fiind programate în al doilea trimestru al anului 2025, au anunţat ieri investitorii, o dată cu demararea lucrărilor.

Durează un an și jumătate
Fabrica va fi cea mai modernă din Europa, cu tehnologii de ultimă generaţie, şi va genera 250 de locuri de muncă. Uzina va folosi ca materie primă deşeuri din aluminiu, care acum sunt reciclate într-o proporţie foarte mică. Capacitatea de producţie va amplasată pe o suprafaţă totală de 50.000 de mp, din care 20.000 – 25.000 mp vor fi ocupaţi cu hale de producţie pe un teren aflat în Peştişu Mare, în zona „Materii prime”, pe Drumul Judeţean DJ 687 Sântuhalm – Hunedoara.
În prezent sunt în derulare operaţiunile de pregătire a terenului, iar construcţia efectivă va începe peste câteva săptămâni şi va dura aproximativ un an şi jumătate. „Din cel de-al doilea trimestru al anului 2025 ne-am propus să efectuăm primele ‘probe la cald’ în noua fabrică, apoi să începem procesul efectiv de producţie”, a declarat administratorul societăţii Premium Cast SRL, Mihai Zaiţ.

„Un proiect ambițios”
„Cetăţenii oraşului au semnalat, pe bună dreptate, de-a lungul anilor, nevoia de noi locuri de muncă bine plătite. Iată că acum venim să dăm curs acestei cereri şi, sperăm, să fie doar un prim exemplu important în acest sens. Mă bucur că investiţia este în producţie industrială cu valoare adăugată mare şi sunt convins că, în perioada următoare, şi alţi investitori vor urma exemplul societăţii Premium Cast, care a ales Hunedoara pentru a transpune în realitate un proiect extrem de ambiţios pentru România, dar şi avantajos pentru comunitate”, a afirmat Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara.

În producție
„Județul Hunedoara și municipiul Hunedoara încep să devină atractive pentru companiile de producție. Hunedoara are o veche tradiție siderurgică, aici funcționează și Facultatea de Inginerie cu specializări adaptate cerințelor de pe piața muncii, cu rezultate excepționale inclusiv în domeniul cercetării științifice.Totodată, în județul Hunedoara vor ajunge un sfert din fondurile alocate prin Mecanismul pentru Tranziția Justă, derulat de Comisia Europeană. Peste 525 de milioane de euro sunt orientate spre investiții în energia regenerabilă, spre cercetare și inovare, spre implementarea de tehnologii noi și crearea de infrastructuri cu energie curată. Practic, în toate regiunile județului, puternic industrializate în trecut, se va investi în domenii de producție noi, prietenoase cu mediul, spre a deveni competitive la nivel național. Nimeni nu va fi lăsat în urmă și toate zonele județului, indiferent că vorbim de Valea Jiului, zona Hunedoara sau zona Bradului se vor dezvolta armonios pentru a oferi comunităților locale un viitor sigur”, a arătat Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara.. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Un accident feroviar a avut loc astăzi, în localitatea Pui.

În jurul orei 18.00, pompierii Gărzii de Intervenție Baru au intervenit cu o autospecială de…

9 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că o duduie, dascăl în­tr-o școală din mu­ni­cipiul cu castel face ce…

11 ore ago

Bulina albă

Dr. Gheorghe Firczak, președintele UCRR Pentru că a organizat impecabil, în parteneriat cu Universitatea din…

11 ore ago

Bulina neagră

P.I., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru înșelăciune.

11 ore ago

Iancu de Hunedoara, evocat în aula Academiei Române

Academia Română în parteneriat cu Primăria municipiului Hunedoara şi Muzeul Naţional al Literaturii Române au…

11 ore ago

O veste bună de la polițiști. Numărul accidentelor rutiere grave a scăzut

Polițiștii Serviciului Rutier din ca­drul Inspectoratului de Poliție Ju­de­țean Hunedoara continuă acțiunile susținute pentru creșterea…

11 ore ago