Categories: Comunitate

Investiție ce reduce valoarea facturilor la gaz și curent pentru spitalul din Hunedoara

Magdalena Șerban

Finanțat din fonduri europene neram­bur­sabile (în sumă totală de 36.869.297 lei) și reprezentând cel mai amplu proces de eficientizare energetică a unei clădiri de interes public la nivel municipal, pro­iectul ce vizează clădirea Spitalului Dr. Alexandru Simionescu Hunedoara este în de­rulare, după finalizarea implementării urmând ca valoarea facturilor la gaze na­turale și energie electrică să se reducă cu mai mult de jumătate.

Un primar vizionar
Dată fiind vremea capricioasă și multi­ple­le încercări legate de fluctuația tempera­tu­rilor, la ora actuală, potrivit reprezentanților autorităților locale, lucrările sunt con­cen­trate la partea de interior (demisol), fiind mo­der­nizate mai multe încăperi, cum sunt cele destinate atelierului de croitorie, spa­țiile de depozitare și arhivă și pe coridorul de legătură (parțial), ori pe canalul tehnic de intervenții situat la subsol. Măsurătorile pen­tru cele patru scări exterioare (con­stru­ite suplimentar) care vor facilita evacuarea persoanelor în situaţii de urgenţă şi care vor fi amplasate pe cele două laterale ale cor­pului principal de clădire au fost realizate. Proiectul nu se rezumă însă doar la an­ve­lo­parea termică propriu-zisă, ci presupune şi înlocuirea instalaţiilor termice şi sanitare, dar şi realizarea unui sistem de gospodărire a apei (format din bazin de apă, cameră cu pompe şi centrală termică). Alte demersuri importante pe care documentația tehnică le include sunt montarea unui nou sistem de detecție şi alertare la incendiu și amena­ja­rea unui parc fotovoltaic în spatele clădirii principale, în baza căruia instituția medicală își va produce singură aproape jumătate din cantitatea de energie electrică de care are nevoie. „Deşi din punct de vedere pro­cedural ne-am lovit de foarte multe condiții suplimentare pe care a trebuit să le înde­plinim, nu am renunțat și am insistat să îl ducem la bun sfârșit, indiferent de com­plexitate. Cu atât mai mult cu cât discutăm, în această perioadă, de costuri mai mari la energia electrică şi la gaz. De pildă, într-o lună de iarnă, peste 300.000 de lei doar pentru gazul metan consumat și de ce să nu reducem cu 60 la sută o astfel de factură, iar banii economisiți să meargă spre alte do­tări necesare spitalului?! La fel și cu energia electrică: de ce să nu reducem factura la jumătate?! Nu va fi simplu nici de acum în­colo, dar sunt convins că vom duce la bun sfârșit una dintre cele mai importante in­vestiții din infrastructura de sănătate a mu­nicipiului și a județului Hunedoara”, susține primarul Dan Bobouțanu (foto1).

Pacienții, principalii beneficiari
De altfel, una dintre dorințele cu care edilul a pornit la drum în lupta pentru fotoliul principal al urbei a fost cea de menținere a unui interes permanent față de nevoile comunității, segmentul sanitar rămânând prioritar. Așa se face că printre multe altele, Hunedoara este cea care are un computer tomograf de ultimă generație (835.000 de euro), fiind unul dintre cele mai performante performante CT-uri din țară, un astfel de apa­rat putând fi găsit doar la alte două instituții medicale din România. Tot aici se concretizează o altă investiție demarată din bani de la Uniunea Europeană (2,2 milioane de euro) privind reabilitarea Ambulatoriului. ,,Orice pas investițional, fie că vorbim de aparatură medicală, de infrastructură sani­tară ori de lucrări ample de modernizare, se va resimți în condițiile oferite bolnavilor care ne calcă pragul, și care își pun spe­ranțele în noi. Nu doar priceperea medicilor este defi­ni­torie pentru o unitate spitali­ceas­că, ci și dotarea cu aparatură medicala per­for­mantă, condițiile hoteliere si facilitățile de inves­ti­gații medicale”, a declarat mana­gerul Spita­lului municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara, ec. Radu Budae (foto2).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

DOSAR PENAL ÎNTOCMIT DE POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA, PENTRU ÎNCĂLCAREA UNUI ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 14 februarie a.c.,…

23 de ore ago

„Eroul din clasă” – concurs național al Poliției Române pentru prevenirea bullying-ului în școli

Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…

2 zile ago

ȘOFER DEPISTAT ÎN TRAFIC, AFLAT SUB INFLUENȚA UNOR SUBSTANȚE INTERZISE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…

2 zile ago

PERSOANE REȚINUTE PENTRU 24 DE ORE, DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGAȚII CRIMINALE

În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…

2 zile ago

Intervenție integrată pentru salvarea unei persoane aflate în pericol – Cetatea Devei

Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…

3 zile ago