ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. Un timp din timpul vieţii tale

Valentina Mureşan

Bine v-am regăsit, dragii mei dragi! Şi chiar îmi doresc să fiţi bine! Vă recunosc sincer că traversez de o perioadă bună de timp, un soi de stare anxioasă, o interiorizare greu de explicat, dar cred că într-un fel sau altul, o resimţim cu toţii. Primesc zeci de întrebări legate de situaţia aceasta pe care o traversăm, dar nu-mi doresc să duc pe nimeni în sminteală, nu vreau să emit teorii şi nu vreau să mă luaţi ca exemplu, nici pentru aşa da, nici pentru aşa nu. Fireşte că mă confrunt cu propriile teorii, că măsor, cern informaţii, le urmăresc şi la noi şi la alţii.
Perioada aceasta ne dovedeşte că mintea noastră este cea mai grea închisoare. Partea hazlie (dacă o pot numi aşa) este în casele acelea mari, scumpe, în care s-a investit masiv în confort şi în lux. Am câteva exemple frumoase: la început au fost relaxaţi, s-au izolat alături de consoarte, copii, nurori, gineri etc. S-au gândit aşa: iată la ce mi-au folosit banii, am investit în confort, suntem boieri. Mai jucăm un biliard, că-l avem la parter, mai jucăm un tenis, ba de masă, ba cu rachetele, ba cu piciorul. Au făcut şi saună şi baie în jacuzzi, că le aveau la etaj… ooofff! Dar ce n-au făcut! Şi a trecut timpul… De câteva zile, nu mai are nimeni chef nici de biliard, nici de tenis, nici saună nu mai fac. Stau fiecare în camera lui, au epuizat şi filmele şi cele câteva feluri de mâncare pe care ştiau să le facă şi a început bocănitul mărunt din botoşei. Căsoaiele cu ditamai pereţii au început să strângă, să sufoce, să streseze. Până la urmă nu au folosit la nimic. Omul e acelaşi! Viciile sunt afară! Dorinţele omului sar dincolo de gardul casei. Fericirea lui nu era familia! Şi nu prea ştii ce să faci: să plângi, sau să râzi?
Şi eu am trecut prin diferite stări: la început mi s-a părut utopic, apoi am conştientizat pericolul, după care m-am revoltat împotriva mass-mediei care mi s-a părut agasantă, iar acum sunt în perioada în care „privesc peste gard“ şi mă simt trădată ca om, ca spirit, ca intelect… ca tot! Asistăm fiecare, din casele noastre, la un fel de mucenicie în alb, transfigurată de eroare, una care seamănă perfect cu adevărul, dar nu e. Îmi plânge sufletul şi cred că omul îşi depăşeşte prerogativele, nu limitele, cred că omul a subjugat omul, care la rândul lui s-a lăsat subjugat de interese, de bani, de putere. Nu mai există bariere, omul le-a dărâmat pe toate. Şi nu e bine! Pentru că noi, ca fiinţe superioare, trebuia să ne autodepăşim permanent, să facem tot ce putem pentru a ne fi bine, dar nici binele nu-l mai înţelegem corect, nici măcar nu-l mai recunoaştem.
Orice calamitate, fie că vorbim de un război, sau de o pandemie, este un reset, o curăţare a karmei de neam. Din punctul acesta de vedere orice rău demască un bine. Chiar şi revoluţia din ’89 a fost o curăţare de karmă naţională. Cu resetul am dat-o-n bară! Nu am ştiut pe mâinile cui să lăsam acest popor. Nici această situaţie nu va fi exclusiv un lucru rău, însă nici exclusiv un lucru bun. De aceea, îndemnul meu referitor la situaţia actuală este unul spre echilibru. Indiferent care este cauza sau miza, noi trebuie să rămânem în nucleu (familie), iar nucleul trebuie păstrat în echilibru sufletesc şi mental. Varianta experimentată de mine este simplă şi se numeşte HRISTOS! El găseşte mereu calea să vă întărească, să vă îndrume, să vă vindece. Şi vin zilele acestea sfinte, transformatoare la toate nivelurile, din ADN, până la felul în care vedem lumea. De aceea, soluţia este în Înviere şi în voi înşivă. Amintiţi-vă că „moartea pre moarte călcând“ spune ceva, spune multe! Amintiţi-vă, sau luaţi aminte că nu avem voie să fim „căldicei“! Iar dacă nu înţelegeţi sintagma, luaţi la răsfoit Sfânta Scriptură, pentru că acolo sunt toate soluţiile.
Şi mai este o soluţie, una colosală: împărtăşania! Primiţi-L pe Iisus în trupurile voastre, căci doar cu El întru noi şi ale noastre, vom rămâne pe verticală, verticala aceea care pleacă de pe pământ şi stă adânc înfiptă-n cer.
„Nimeni dintre noi nu trăieşte pentru sine şi nimeni nu moare pentru sine. Că dacă trăim, pentru Domnul trăim, şi dacă murim, pentru Domnul murim. Deci şi dacă trăim, şi dacă murim, ai Domnului suntem. Căci pentru aceasta a murit şi a înviat Hristos, ca să stăpânească şi peste morţi şi peste vii.” (Romani 14,7-9)
Să vă fie acest Paşte rezonator interior cu toţi talanţii Lui Dumnezeu făuriţi în voi şi pentru voi!
Şi… rămâneţi vii! Orice ar fi!

Până săptămâna viitoare… ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!