ÎNTRE CER ŞI PĂMÂNT. Ce este frica?

Valentina Mureşan

În toate aceste săptămâni, în care ne-am întâlnit în fiecare zi de luni, am povestit despre viaţă şi elementele ei. V-am desluşit nocivitatea aşteptărilor, măştilor, orgoliului sau ataşamentelor, părţi componente ale comportamentului nostru adaptate la mediul social de viaţă, dar fără nici o legătură cu ceea ce tindem să fim. Am detaliat despre importanţa iertării şi a iubirii de sine, cele două coordonate necesare pentru a dobândi pacea interioară şi armonia traiului nostru de zi cu zi. Iar ceea ce urmează să dezbatem se referă la emoţii, unele benefice, altele distructive.
Emoţiile sunt înscrisuri în destinul omului şi fac parte din caracteristica de bază care ne diferenţiază de tot ce nu e trup, ce nu e viu. Însă nu toate sunt înscrisurile Lui Dumnezeu în noi! Aici este marea paranteză a emoţiilor şi cu siguranţă acest lucru a pus un mare semn de întrebare în minţile voastre. Am să vă dau câteva exemple de emoţii pozitive: bucuria, mulţumirea, încântarea, acceptarea, recunoştinţa, smerenia, încrederea, iubirea, compasiunea etc. Multe dintre acestea sunt greşit înţelese, dar şi mai multe nu au nici o legătură cu Dumnezeu: frica, tristeţea, mânia, mândria, orgoliul, supărarea etc. Şi când spun că acestea de pe urmă nu au nici o legătură cu Dumnezeu, spun de fapt că toate acestea sunt uneltele din mâna necuratului, cu ajutorul cărora suntem manipulaţi. Când ai nemărginită încredere în Dumnezeu, nu mai ai de ce să te temi! Dumnezeu nu este frică, ci iubire şi încredere!
Sunt o mulţime de tipologii ale fricii, majoritatea fiind inoculate din comportamentul sau educaţia celor care ne-au crescut, fie că e vorba de părinţi sau bunici. Şi nu sunt de condamnat nici ei, pentru că sistemul politico-social în care au trăit era bazat pe manipulare, iar frica era un element de bază. Frica este noţiunea de bază a mai multor ramuri: anxietatea, preocuparea inutilă, consternarea, îngrijorarea, teama, fobia, panica. Ne este frică să ne exprimăm opiniile, ne este frică să nu fim judecaţi, dar nu ne este frică să judecăm, ne este frică să greşim, dar nu ne este frică să-i pedepsim pe cei care greşesc, ne este frică de examene, de anumiţi oameni, de viitor, de întuneric, de înălţime, de experienţe noi, femeilor le este frică să-şi ia viaţa în piept şi să-şi câştige existenţa, ne este frică de profesori, de singurătate, de şefi, de poliţie (aici nu e chiar aşa grav, că unii chiar trebuie să ştie de frică), de operaţii, de avion, de mare, de părinţi, de moarte… până şi de Dumnezeu ne este frică! Şi lista poate continua la nesfârşit, pentru că lista fricilor este aproape fără limite. Cu alte cuvinte, ne-a pus Satana mintea pe un bigudiu, că nu e nici prost, nici urât!… Şi ne-a făcut sclavii lui.
Din păcate, nici părinţii, nici şcoala, nici Biserica nu tratează acest subiect cu seriozitate şi nu ni se spune că uneori e bine să greşim, ca să învăţăm, e bine să facem schimbări mai mici sau mai mari în viaţa noastră, ca să evoluăm, e bine să ne spunem opiniile indiferent de consecinţe, atunci când credem în ele, pentru că asta ne face diferiţi de turmă, singurătatea este frumoasă, pentru că doar aşa te poţi cunoaşte pe tine însuţi şi niciodată nu eşti cu adevărat singur când crezi în Dumnezeu, iar moartea este o rampă de lansare a sufletului, de eliberare din carcasa materială, este un salt spre altă dimensiune în care alegi, sau nu să fii veşnic.
N-avem de ce a ne teme, dragilor, dragi! Şi de trăim, şi de murim, ai Domnului suntem. Când încrederea va înlocui fricile voastre şi Dumnezeu va deschide larg aripile iubirii Sale, ca să aveţi cu ce zbura peste lume. Lăsaţi-vă în voia Lui şi veţi vedea cum viaţa voastră se schimbă radical, într-un mod pe care nu l-aţi fi bănuit niciodată.
Până săptămâna viitoare…
ALEGEŢI SĂ TRĂIŢI CU DETAŞARE, BUCURÂNDU-VĂ DE VIAŢĂ!