În tot acest timp, constat cu profundă îngrijorare că şefii Consiliului Judeţean Hunedoara nu par interesaţi să afle adevărul din spatele cortinei şi să rezolve problema presupusului prejudiciu de peste un milion de euro relevat de un audit comandat în 2017 chiar de această instituţie căreia i se subordonează Teatrul ”I.D. Sîrbu” din Petroşani.
Activitatea unui teatru, actul artistic nu pot şi nu trebuie să fie impietate de ingerinţe politice, iar Consiliul Judeţean Hunedoara, ca şi coordonator al instituţiei, are obligaţia să vegheze la bunul mers al activităţii. Din păcate, în lumina evenimentelor din ultimii ani, reclamate de echipa de actori, în ceea ce priveşte Teatrul Dramatic ”I.D. Sîrbu” s-a întâmplat exact contrariul, inclusiv prin diminuarea constantă a bugetului pentru producţie artistică.
Acesta este tabloul care m-a determinat să iau poziţie publică şi să adresez, în urmă cu câteva zile, o interpelare în acest sens ministrului Culturii, domnul Bogdan Gheorghiu. I-am solicitat domnului ministru Gheorghiu opinia Ministerului Culturii în ceea ce priveşte situaţia de la Teatrul Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroşani. De asemenea, consider că se impune prezenţa, la instituţia de artă dramatică din Petroşani, a Corpului de Control al ministerului, pentru a verifica presupusele nereguli, nu doar financiare, ci şi de natură administrativă.
Este cu atât mai importantă lămurirea deplină a situaţiei de aici, dat fiind faptul că Teatrul Dramatic ”I.D. Sîrbu” din Petroşani are o bogată istorie şi este o instituţie de cultură reprezentativă şi importantă nu doar pentru municipiul Petroşani, unde are sediul, ci pentru întreaga Vale a Jiului şi chiar pentru judeţul Hunedoara.
Vetuţa Stănescu, Deputat PNL de Hunedoara
Preşedintele PNL Hunedoara
Tendința de creștere nu se limitează doar la corpul judecătorilor și procurorilor, ci se reflectă…
Polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Geoagiu au dispus măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de…
Există accesorii care completează o ținută și accesorii care o definesc. Ochelarii de soare fac…
E uimitor cât bănuț public se poate încasa fără să faci nimic. Se zvonește că…
Gigi Pușcă, antrenor de tir cu arcul din Valea Jiului Pentru că participă cu cinci…
Gheorghe B., din Aninoasa Pentru că a fost condamnat pentru conducere fără permis, dar a…