Magdalena Șerban
Recent, Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara a găzduit o întâlnire de lucru ce a reunit medici de familie, precum și reprezentanți ai administrației publice locale și ai instituției sanitare, evenimentul fiind organizat de conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara. Obiectivul comun a fost acela de a înainta soluții pentru îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale oferite.
Colaborarea între instituții este vitală
Au fost prezenți edilul șef al municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu, Radu Budae – managerul Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara, directorul general al CAS Hunedoara – Adrian David și managerul Spitalului CF Simeria, Andrei Alexandru Bolojan. S-au dezbătut tematici precum carențele sistemului informatic care nu de puține ori înregistrează
Polițiștii din cadrul Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara, cu sprijinul polițiștilor Serviciului Criminalistic și…
Polițiștii hunedoreni au intervenit cu promptitudine în urma sesizării unei agresiuni produse în comuna Vața…
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie și ai Secției de Poliție Rurală Orăștie…
Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, la data de 26 iunie a.c., în jurul orei…
Spun gurile rele pe la colțuri că se termină cu șmecheriile pentru un personaj din…
Dorel Șchiopu, președintele Filialei Județene Hunedoara a Asociației Naționale „Cultul Eroilor – Regina Maria” Pentru…