Pentru a stabili o legătură directă între conducerea Primăriei Ilia şi constructorii căii ferate de mare viteză, prefectul judeţului Hunedoara, Călin Marian, a avut joi o întâlnire cu aceştia pe şantierul din Ilia al asocierii de firme „FCC Construccion” – „Astaldi” -„Convensa”.
Primarul comunei Ilia, Marius Omotă, i-a asigurat pe constructori de sprijinul administraţiei locale şi a solicitat, totodată, ca pe şantierul căii ferate activitatea să se desfăşoare în continuare ţinându-se cont de reglementările legale referitoare la protecţia mediului şi a infrastructurii rutiere a unităţii administrative teritoriale.
Totodată, constructorii Lotului 3, Simeria – Gurasada, al liniei feroviare modernizate, au identificat împreună cu primarul Marius Omotă, o locaţie disponibilă pe teritoriul comunei, foarte importantă pentru derularea în continuare a lucrărilor la calea ferată. Pe amplasament vor fi amenajate depozite tehnice şi de materiale. Construcţia şi exploatarea acestora vor fi realizate cu respectarea tuturor normelor de protecţie a mediului înconjurător. Prefectul Călin Marian consideră că o bună colaborare şi comunicare între autorităţile locale şi constructorii de infrastructură feroviară, este foarte importantă pentru ambele părţi. Finalizarea la termen a lucrărilor este deosebit de benefică pentru comunităţile locale.
Pe teritoriul comunei Ilia, proiectul prevede reabilitarea şi modernizarea staţiei de cale ferată, modernizarea liniei ferate existente, dar şi construirea unei porţiuni noi, precum şi construcţia de poduri, podeţe şi pasaje.
Vorbesc cârcotașii prin târg că la o școală dintr-un municipiu se petrec lucruri incredibile. Sex…
Dr. Liviu Cîmpeanu, cercetător ştiinţific al Institutului de Cercetări Socio – Umane Sibiu Pentru că…
Lucian Mara, consilier local USR Deva Pentru că vrea să bage pumnul în gură presei…
Ieri, s-a consumat o nouă ședință a Consiliului Local Deva, iar ceea ce s-a întâmplat…
Magdalena Șerban Oncologia este o specialitate medicală vitală pentru creșterea ratelor de supraviețuire în rândul…
Magdalena Șerban Proiectele cu finanţare obținută prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) înseamnă fonduri importante…