Ieri, Tribunalul Hunedoara a respins ca nefondată contestaţia lui Gabriel Neamţu, (foto) tânărul care în urmă cu aproape doi ani şi-a omorât doi prieteni, din cauză că s-a urcat beat la volan.
Acesta a atacat soluţia Judecătoriei Hunedoara, după ce magistraţii de acolo au constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara. Astfel, tânărul a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducerea autovehiculului sub influenţa alcoolului.
A combinat
alcoolul cu viteza
În luna septembrie 2012, Gabriel Neamţu, împreună cu patru prieteni, au fost implicaţi într-un grav accident de circulaţie care s-a sfârşit tragic pentru doi dintre băieţi. Nenorocirea a avut loc în zona Izvor, la intrare în Hunedoara, într-o zonă neiluminată şi cu mulţi copaci. Beat peste măsură, Gabriel Neamţu s-a urcat la volan şi din cauza vitezei mult prea mari, acesta s-a izbit de un pom. Într-o fracţiune de secundă, distracţia şi teribilismul pe care îl simţeau în momentul în care maşina gonea cu peste 150 de kilometri la oră, le-au fost fatale. În urma impactului, maşina, marca Audi, s-a rupt pur şi simplu în două, motorul fiind aruncat la circa 40 de metri distanţă, pe şosea, iar una dintre victime avea piciorul zdrobit sub fiarele maşinii. Gîlă Narcis (21 de ani) şi Tender Flavius (25 de ani) au murit striviţi între fiarele contorsionate, iar ceilalţi doi pasageri şi şoferul au fost transportaţi de urgenţă la spital.
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…