Categories: Comunitate

Insemex Petroşani, solicitat permanent în efectuarea de expertize tehnice

Magdalena Şerban

Pe lângă faptul că au primit numeroase premii şi distincţii în cadrul unor evenimente naţionale şi internaţionale pentru ample lucrări de cercetare, specialiştii de la Insemex Petroşani au finalizat în 2017 o serie de 14 expertize tehnice, acestea fiind deosebit de importante în stabilirea cu exactitate a cauzelor care au dus la izbucnirea unor explozii, unele urmate de incendii.
„Printre expertizele finalizate la nivelul anului trecut se numără evenimentul produs la Ecluza Cernavodă, aparţinând CN ACN S.A. Constanţa, în urma căruia doi angajaţi au suferit arsuri şi au necesitat spitalizare şi expertiza tehnică legată de explozia declanşată din cauza unei defecţiuni la instalaţia de gaz metan la un apartament din blocul nr. 13, de pe strada Cisnădie din Tîrgu Mureş, soldată cu doi răniţi şi însemnate pagube materiale. O alta a vizat o explozie produsă în subsolul blocului de locuinţe C2 din Iaşi, în urma căreia două persoane au decedat, iar 11 au fost rănite. A mai fost în lucru şi o expertiză tehnică legată de incendiul ce a avut loc la o gospodărie din cartierul Burdujeni al municipiului Suceava şi o alta ce a ţinut de o explozie urmată de incendiu la un imobil situat pe Calea Călăraşilor din Brăila. O persoană a fost prinsă sub dărâmături şi nu a mai putut fi salvată. Alt caz l-a constituit un incendiu produs la cablurile electrice dintr-un bloc nou de locuinţe cu 11 etaje de pe Splaiul Independenţei din Bucureşti şi tot în Bucureşti s-a mai produs o explozie urmată de incendiu în zona Valea Cascadelor, în incinta târgului de vechituri, în urma căreia 12 persoane s-au ales cu arsuri. Expertiză tehnică s-a realizat şi pentru incendiul în care au ars 18 apartamente duplex situate la mansarda unui bloc din oraşul Gura Humorului, precum şi pentru explozia de la cariera Măgura din localitatea Pojorâta, aparţinând Companiei Construcţii Feroviare S.A. din Câmpulung Moldovenesc. Am mai fost solicitaţi şi în cazul incendiului ce a urmat exploziei de la o hală a companiei Kastamonu din municipiul Reghin (fabrica de pal), un altul produs la imobilul situat pe str. Coteşti din Bucureşti şi, de asemenea, în cazul exploziei ce a avut loc la o casă din Recaş, în urma căreia o femeie de 85 de ani a murit, iar fiul ei a suferit arsuri grave. Din păcate, un caz a fost şi de la noi din judeţ. E vorba de surparea ce s-a produs pe 5 octombrie 2017 într-un abataj al Minei Lupeni, în urma căreia două persoane şi-au pierdut viaţa, iar o a treia a fost rănită. Şi incendiul de la un cunoscut club din Capitală, Bamboo – a fost pe masa noastră de lucru. După cum se ştie, clubul a fost distrus în totalitate”, a precizat dr. ing. George Artur Găman (foto), directorul general al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – Insemex Petroşani.
Amintim că de-a lungul timpului, specialiştii din Valea Jiului au efectuat expertize tehnice de notorietate, cum ar fi cazul incendiului de la Maternitatea Giuleşti sau cel de la Clubul Colectiv.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Combinatul ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut lui Umbrărescu până la vară

Când se face tranzacția prin care ArcelorMittal Hunedoara va fi vândut? Potrivit oficialilor com­binatului, Adunarea…

19 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șef din zonă s-a dus pe banii instituției prin tot…

19 ore ago

Bulina albă

Florin Cazacu, primarul municipiului Brad Pentru că a făcut un memoriu pentru modificarea prevederilor Codului…

19 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată după ce şi-a înjunghiat…

19 ore ago

Sindicaliștii din Educație arată adevărul din școli: Clase supraaglomerate, mii de posturi în pericol

Sindicatele din Învățământ trag din nou sem­nalul de alarmă. Sindicatul Învă­ță­mânt Preuniversitar Hunedoara susține că…

19 ore ago

Bătut și jefuit de telefon în parc

La agresarea victimei a participat și un minor în vârstă de 16 ani, iar cel…

19 ore ago