Categories: Comunitate

Insemex Petroşani, reprezentantul României la conferinţa de la Bogota

Magdalena Şerban

Recent, în Columbia a avut loc cea de IX-a Conferinţă a Organismului Internaţional de Salvare Minieră – IMRB, manifestare ştiinţifică la care au luat parte reprezentanţi ai Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – Insemex Petroşani.
Delegaţia care a reprezentat România a fost compusă din directorul general – dr. ing. George Artur Găman (foto în stânga), în calitate de membru fondator şi ocupant al unui loc în Comitetul Director al acestei entităţi şi directorul tehnic al Insemex Petroşani – dr. ing. Daniel Pupăzan. Sub sloganul „Împreună, salvăm vieţi“, 500 de participanţi din 26 de ţări s-au întrunit la Bogota, obiectivul principal al evenimentului fiind dezbaterea problemelor emergente în ceea ce priveşte activitatea de salvare minieră, metodele de intervenţie ale salvatorilor minieri, precum şi instruirea personalului din unităţile de profil.
„Pe parcursul manifestării au avut loc vizite la Staţia de Salvare şi Securitate Minieră din Ubate, la Uniminas Casablanca Tunel, dar şi o vizită tehnică la SENA National Mining Center. La reuniunea reprezentanţilor din fiecare ţară, au fost discutate subiecte legate de acţiunile de interes comun petrecute în ultimii doi ani, precum şi planificarea locaţiilor unde se vor desfăşura următoarele conferinţe, respectiv Australia în 2021 şi Africa de Sud în 2023. Lucrările ştiinţifice prezentate la ediţia din acest an au abordat teme ca intervenţiile în situaţii de urgenţă, managementul operaţiilor de salvare minieră, tehnologii în salvare minieră şi psihologia în urgenţele miniere.
Prin workshop-ul «O echipă unită în salvare de vieţi» s-au punctat teme precum sustenabilitatea Organismului Internaţional de Salvare Minieră, site web şi comunicare, structura executivă a Organismului Internaţional de Salvare Minieră, membri şi asociaţi ai Organismului Internaţional de Salvare Minieră şi despre Competiţia Internaţională de Salvare Minieră – IMRC. De asemenea, s-au expus ultimele noutăţi în domeniul echipamentelor de protecţie a respiraţiei prezentate de companiile Dezega şi Draeger. A fost încă un prilej ca instituţia noastră să se numere printre specialiştii de top din mediul internaţional, certificându-ni-se astfel că activitatea noastră este una nu doar importantă, ci şi performantă. Le mulţumesc tuturor colegilor care fac posibil acest lucru şi le doresc succes, în continuare“, a afirmat dr. ing. George Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani. Mai trebuie spus că acesta a participat cu lucrarea „Managementul activităţilor de intervenţie şi salvare la unităţile miniere din România“, pe care a prezentat-o în cadrul sesiunii tematice „Salvare minieră şi Operaţiuni Manageriale de Sistem“.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că e iubire mare într-o instituție, unde un an­gajat a pus ochii pe…

2 ore ago

Bulina albă

Dr. ing. Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani Pentru că institutul pe care îl…

2 ore ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Deva Pentru că este acuzat de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

3 ore ago

Fostul ambasador al Marii Britanii în România, ANDREW NOBLE: Prin proiectul minier de la Certej vrem cele mai bune rezultate pentru România, pentru români

Deva Gold, societatea care a inițiat proiectul de exploatare a zăcă­min­telor de aur și argint…

3 ore ago

Șeful Armatei spune că românii trebuie să fie pregătiți de un război

România trebuie să aibă populația pregătită atât pentru situații de criză, cât și pentru susținerea…

3 ore ago

Poștaș învinuit de fals – scăpat de pedeapsă

Mai mult de 70 de pensionari au fost lăsați fără pensie de un poștaș hunedorean.…

3 ore ago