În contextul pandemic, dar mai ales al evenimentelor nefaste înregistrate în cadrul unor secţii de ATI ale spitalelor din ţară, Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS) a solicitat o colaborare cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – Insemex Petroşani cu privire la diminuarea riscului de apariţie a incendiilor şi exploziilor.
Lupta cu SARS COV-2 impune oxigenoterapia cu volume mari, ceea ce duce la o creştere a riscului apariţiei incendiilor şi exploziilor. Astfel, colectivul de la Insemex Petroşani lucrează la definirea unui ghid de bune practici cu recomandări minime obligatorii care vor putea fi implementate rapid de către unităţile sanitare. Recomandările propuse urmează a fi transmise de către ANMCS unităţilor sanitare, iar implementarea propriu-zisă va fi verificată prin sondaj şi prin vizite de monitorizare în instituţiile medicale, de către echipe formate din reprezentanţi ANMCS şi experţi desemnaţi de către Insemex.
„Având în vedere caracterul de urgenţă al recomandărilor minimale solicitate pentru prima etapă, institutul nostru se angajează ca elaborarea şi transmiterea acestora să se facă până la data de 5 februarie 2021, cu înţelegerea faptului că acestea nu pot avea un caracter exhaustiv, urmând a fi dezvoltate şi completate într-o etapă ulterioară în cadrul ghidului de bune practici ”, a precizat dr.ing. George Artur Găman (foto), directorul general al Insemex Petroşani.
După cum se ştie, pe lângă activitatea propriu-zisă de cercetare, institutul din Valea Jiului ajută să se facă lumină în cazurile celor pentru care s-a stins lumina. Expertizele tehnice realizate de specialiştii de aici au un rol esenţial în stabilirea cursului unei anchete. Instituţia realizează în mod constant lucrări tehnico-ştiinţifice bazate pe cercetări de laborator, modelări, simulări computerizate, teste de laborator complexe şi analize fizico-chimice, obiectivul major rămânând salvarea de vieţi omeneşti.
Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în această dimineață, prin S.N.U.A.U. 112, cu privire la…
Vijelia puternică a doborât arbori și a smuls acoperișuri de pe mai multe imobile din…
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Hunedoara au fost sesizați, la data de 5…
Un bărbat de 24 de ani a amenințat cu un cutter un copil de doi…
Ziua Minerului a fost marcată joi în Petroşani, Lupeni, Petrila, manifestările fiind dedicate comemorării grevei…
Supărare mare într-o unitate din regiunea cu lămpașe, după ce o angajată și-a făcut…
View Comments
,,RECOMANDĂRI OBLIGATORII'' ???!!! Înapoi la gimnaziu, vă rog !