Categories: Comunitate

Insemex Petroșani, prezent la întrunirea din Belgia

Magdalena Șerban

Recent, la Bruxelles (Belgia), a avut loc întâlnirea anuală a Grupului de Coor­donare a Organismelor Noti­fi­cate pentru Directiva ATEX 2014/ 34/EU, manifestare la care au luat parte reprezentanți ai Institutului Na­țional de Cercetare-Dezvoltare INCD INSEMEX Petroșani.

 

S-au trasat noi coordonate

„A fost o întrunire în care s-au dez­bă­tut, punctual, mai multe aspecte. După prezentarea și aprobarea agendei de lucru, a fost expusă cooperarea cu organisme din afara UE și anume IECEx. Comisarul Comisiei Europene pentru Directiva ATEX, dl. Mayerhöfer, a adus în atenție mai multe rapoarte și le-a făcut cunoștință participanților cu o practică din domeniul voluntar, prin care organisme de certificare emit do­cumente intitulate Certificat pentru do­menii pentru care nu au compe­ten­ță (așa cum este prezentat pe plat­forma NANDO). Ca soluție la această situație, delegația română a prezentat opțiunea includerii în cadrul platformei NANDO, pentru fiecare organism de certificare, directivele pentru care nu este acreditat cu statusul neacreditat. Cu privire la acest lucru, în cursul șe­din­ței s-a ajuns la concluzia că do­cu­mentele emise într-un astfel de regim, de către organismele neacreditate pen­tru acest domeniu, pot intitula do­cumentul exceptând denumirea de „certificat”. Discuțiile care au urmat au fost de natură editorială, în scopul creșterii clarității documentelor și a armonizării cu ATEX Guide și Blue Guide. S-au mai abordat diverse seturi de măsuri și s-a prezentat problema certificării sistemelor de încălzire de traseu (ExNB/23/711). În ceea ce pri­veș­te frecvența auditurilor, a fost sub­liniată necesitatea ca intervalul dintre aces­te audituri să nu nu depășească 18 luni. A fost menționată, ca un nu­mi­tor comun, perioada de 12 luni prac­ti­cată de către organismele notificate. De asemenea, a fost amintit faptul că evaluările la distanță sunt o alternativă ultimă aplicabilă în situații extreme precum pandemie, război, etc. Prin vot a fost confirmată aceeași structură de conducere a grupului organismelor notificate (ExNBG). La finalul întâlnirii, s-au stabilit și datele pentru urmă­toa­rea reuniune, care va fi loc în anul 2024, mai exact în perioada 15.01 – 31.01.2024, tot la Bruxelles”, a punctat dr. ing. George Artur Găman (foto), di­rec­torul general al Insemex Petroşani şi preşedintele de onoare al Asociaţiei Salvatorilor Minieri şi de Suprafaţă. De precizat că Directiva ATEX prevede nor­me uniforme, valabile în întreaga Uni­unea Europeană, privind co­mer­cia­li­zarea și punerea în funcțiune a echi­pamentelor și a sistemelor de pro­tec­ție destinate utilizării în atmosfere po­tențial explozive. Obiectivul acesteia este de a garanta faptul că produsele îndeplinesc anumite cerințe pentru a asigura un nivel ridicat de protecție a sănătății și securității per­soanelor, în special a lucrătorilor, și, după caz, pro­tec­ția animalelor domestice și a bunurilor. Comisia Europeană este îm­puternicită să adopte acte de pu­nere în aplicare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE DE AMPLOARE A POLIȚIȘTILOR ÎN DEVA, PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA FAPTELOR ANTISOCIALE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului de Investigare a…

11 minute ago

BĂRBAT REȚINUT PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII DIN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au dispus, în urma administrării probatoriului, măsura reținerii pentru…

12 minute ago

BĂRBAȚI CONDAMNAȚI LA PEDEPSE PRIVATIVE DE LIBERTATE, DEPISTAȚI ȘI REȚINUȚI PENTRU 24 DE ORE DE POLIȚIȘTII HUNEDORENI

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Orăștie au reținut, la data de 19 iunie…

13 minute ago

BĂRBAT DE 33 DE ANI DIN URICANI, ARESTAT PREVENTIV DUPĂ ÎNCĂLCAREA MĂSURII ARESTULUI LA DOMICILIU

Polițiștii din Uricani au pus în executare un mandat de arestare preventivă emis de Judecătoria…

o zi ago

DOI TINERI DIN VULCAN, BĂNUIȚI DE COMITEREA UNEI INFRACȚIUNI DE FURT CALIFICAT, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI, ÎN URMA CERCETĂRILOR EFECTUATE

Activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au condus la identificarea și…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o șefă de la o ins­tituție publică a ajuns să-și sperie așa…

2 zile ago