Categories: Comunitate

Insemex a reprezentat România la Dublin

Magdalena Şerban

În perioada 9-10 octombrie 2014, la Dublin, în Irlanda, a avut loc cea de-a XX-a întrunire a conducătorilor unităţilor miniere de stat din Europa (The 20st Meeting of the Heads of State Mining Authorities).  La eveniment au luat parte reprezentanţi ai unor ţări ca Austria, Cehia, Estonia, Finlanda, Germania, Irlanda, Polonia, Portugalia, Slovacia şi Anglia. România  a fost reprezentată de o delegaţie din partea Institutului Naţional pentru Securitate Minieră şi Protecţie Antiexplozivă – Insemex Petroşani.

Cazul Petrila – 2008
„O astfel de întrunire are o frecvenţă anuală. şi Insemex a organizat una dintre ediţii, e vorba de cea desfăşurată la Călimăneşti, în 2007. În 2014 a avut loc în Irlanda, la anul se va ţine în Finlanda, iar peste doi ani, în Portugalia. Cu siguranţă, ne va reveni rândul la organizare, deoarece se merge pe principiul rotativ al statelor participante. În fiecare an se discută câte un topic distinct. Acum, am discutat pe baza împărtăşirii de lecţii şi învăţăminte pe care le-am deprins în urma unor incidente semnificative. Noi am prezentat ca studiu de caz explozia înregistrată în 2008 la Petrila, pe care am considerat-o a fi una dinte cele mai conludente. Atunci, 13 mineri şi-au pierdut viaţa la exploatarea Petrila, iar alţi 15 au fost grav răniţi în urma a două explozii consecutive, ce s-au produs în abataj. Ceea ce mai ştim este că anul viitor se va discuta pe tema acceptabilităţii sociale a mineritului, în cadrul Europei. Tematica ne este comunicată la fiecare ediţie curentă pentru cea următoare, iar în cazul nostru, este documentată şi pregătită de departamentul specializat pe domeniul abordat”, a precizat  dr. ing. Artur Găman (foto), directorul general al Insemex Petroşani şi totodată, preşedintele Asociaţiei Salvatorilor Minieri şi de Suprafaţă.

E vitală o formaţie de salvare
Directorul a mai menţionat faptul că aflându-se în recesiune industria minieră din Europa, în cadrul aceleiaşi întruniri, s-a adus în discuţie şi necesitatea ca la nivelul fiecărui stat să existe, chiar şi după ce minele vor fi închise, câte o formaţie de salvare care să intervină în caz de incidente petrecute în mine care au fost închise sau se află în proces de conservare. “ISU, sau altă entitate, nu deţin această competenţă, aşa că nu ar avea cine să ia măsurile urgente care se impun. Este o idee pentru care am militat şi voi milita, în continuare. Indiferent ce se va întâmpla cu industria minieră din ţara noastră, este absolut necesară o astfel de formaţie de salvare, care poate fi subvenţionată de la buget”, a subliniat directorul general al Insemex.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Pompierii Detașamentului Petroșani au intervenit, noaptea trecută, pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o casă din municipiu, situată în cartierul „Colonie”

Echipajele de pompieri au acționat pentru stingerea flăcărilor care se manifestau în jurul hornului și…

6 ore ago

O persoană a decedat și alte 2 au fost grav rănite în urma unui accident rutier care a avut loc în această dimineață pe autostrada A1, pe sensul de mers Simeria – Orăștie

Evenimentul s-a produs în urma impactului dintre un autoturism și un autocamion. Pompierii Detașamentului Deva…

6 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că e iubire mare într-o instituție, unde un an­gajat a pus ochii pe…

20 de ore ago

Bulina albă

Dr. ing. Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani Pentru că institutul pe care îl…

20 de ore ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Deva Pentru că este acuzat de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

20 de ore ago

Fostul ambasador al Marii Britanii în România, ANDREW NOBLE: Prin proiectul minier de la Certej vrem cele mai bune rezultate pentru România, pentru români

Deva Gold, societatea care a inițiat proiectul de exploatare a zăcă­min­telor de aur și argint…

20 de ore ago