Înscrieri pentru „Marşul Demnitãţii”

Nicolle Ebner

La o săptămână de la lansarea apelului, aproape 100 de persoane, majoritatea pensionari, s-au înscris pentru a participa la „Marşul demnităţii”, ce va fi organizat de filiala judeţeană PC Hunedoara, în semn de protest faţă de măsurile de austeritate asumate de actuala guvernare.

„Sperăm să ne mobilizăm cât mai mulţi”

Iniţiatorul protestului, Petru Mărginean-preşedintele filialei judeţene PC Hunedoara, spune că data la care se va produce evenimentul va fi stabilită în funcţie de răspunsul Curţii Constituţionale la contestaţia depusă marţi, de PSD, după căderea moţiunii de cenzură, dar şi de votul preşedintelui Băsescu. „Aştept să vedem dacă preşedintele promulgă măsurile de austeritate şi, după publicarea lor în Monitorul Oficial, adică, după intrarea lor în vigoare, voi anunţa hunedorenii unde ne vom întâlni şi când se va desfăşura marşul. Sper ca la acest marş al demnităţii să participe cât mai multe persoane, din toate categoriile sociale şi profesionale, inclusiv lideri politici”, a declarat Petru Mărginean. Liderul conservatorilor hunedoreni specifică faptul că protestul va fi unul paşnic, deoarece scopul lui este să atragă atenţia asupra măsurilor nepopulare asumate de Guvernul Boc, măsuri care vor duce la sărăcirea oamenilor, la prăbuşirea economiei şi cel mai grav, la puternice convulsii sociale. „Sper că mai avem demnitate şi onoare şi ne vom mobiliza cât mai mulţi, ca să dăm o lecţie guvernului şi lui Băsescu”, a menţionat Mărginean.

Persoanele care vor să participe la „Marşul Demnităţii” se pot înscrie la sediul PC din Deva, de lângă Trezorerie.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Patru tineri acuzati că au dat foc unui scaun din tribuna

Clubul CSM Deva face un anunț important! “În urma incidentului petrecut ieri pe stadionul Stadionul…

17 ore ago

Prima turbină pe gaz a centralei electrice de la Mintia va intra în probe până în iunie

Prima turbină pe gaz a centralei electrice Mass Mintia Power Plant, din localitatea Mintia, va…

19 ore ago

Prezență activă a polițiștilor pentru siguranța comunității

Polițiștii Serviciului de Ordine Publică au desfășurat, în noaptea de 18/19 aprilie a.c., o acțiune…

22 de ore ago

Cum te pot afecta jocurile de noroc din punct de vedere mental

Chiar dacă jocurile de noroc ar trebui percepute în special ca o formă de divertisment,…

3 zile ago