Gura lumii

Cică un sindicalist dintr-un mare municipiu al judeţului, foarte tare în clanţă, deşi sindicatul pe care-l conduce are doar o mână de oameni, a pierdut reprezentativitatea şi nu mai poate, din păcate pentru el, să-şi exercite „munca” de sindicalist, adică să dea tare din gură şi să tragă spuza pe turta lui de câte ori are ocazia. Cârcotaşii susţin că sindicalistul şef respectiv a făcut cu nervii când a aflat de decizia magistraţilor, cum că nu mai poate să se prezinte la şedinţele cu administraţia companiei şi să dea cu pumnul în masă, deoarece sindicatul său, ai cărui membri îi poţi număra pe degete, nu-i poate reprezenta pe lucrătorii din firmă, la egalitate sau în dauna celuilalt sindicat, cu adevărat reprezentativ.

Vorbesc prietenii unui personaj hunedorean ajuns într-o înaltă funcţie administrativă – nu cea mai înaltă, dar imediat sub prima treaptă – că omul, din dorinţa de a accede cât mai sus pe scara politică şi cât mai repede, s-a schimbat foarte mult în rău. Şi dacă prietenii lui spun asta, vă închipuiţi ce zic adversarii săi sau cei pe care individul i-a pârlit într-o împrejurare sau alta. Şi dacă tot veni vorba de respectivul personaj, deunăzi, un tovarăş şi pretin de-al acestuia, cătrănit că omul nu ştim ce figură i-a făcut, şi-a adus aminte care era, cu ceva timp în urmă, politica firmei pe care o administra înaltul funcţionar public de astăzi, pe atunci doar om de afaceri. Cică, negocierea dintre reprezentanţii firmei şi beneficiarul lucrării decurgea cam aşa: cu factură şi chitanţă costă atât, fără acte, costă cu 20 la sută mai puţin. Şi fireşte că majoritatea clienţilor, persoane fizice, preferau varianta fără acte. Şi uite aşa, omul nostru păcălea statul, neachitând TVA şi celelalte angarale prevăzute prin lege, ceea ce evaziune fiscală se numeşte. Culmea ironiei, zicea prietenul fostului om de afaceri, este că taman el a fost promovat de partidul său pe un post din care trebuie să vegheze ca legile să fie respectate.