Inițiativa președintelui Laurențiu Nistor, finalizată: DrugTeste cumpărate din donații

Două echipamente complete pentru de­pis­tarea drogurilor, achiziționate la iniția­tiva președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, din donațiile consilierilor județeni și membrilor ATOP Hunedoara, au intrat, începând de ieri, în dotarea Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Au donat indemnizațiile
Este vorba despre sisteme complete tip Dräger DrugTest 5000 pentru prelevarea de probe și analizarea acestora. Echipamentele au fost prezentate, astăzi, în deschiderea șe­din­ței ordinare a Consiliului Județean Hunedoara, fiind predate Poliției în cadrul unei scurte ceremonii.
Un echipament Dräger este compus din sistemul de prelevare a probelor care con­ține 20 de kituri pentru identificarea a 8 cla­se de stupefiante și medicamente – am­fe­tamină, metamfetamină, opiacee, cocaină, benzodiazepină, canabis, metadonă și keta­mină -, aparatul de analizat, o imprimantă mobilă și tastatură externă, acumulatori și geantă pentru transport, precum și cinci role de hârtie termică pentru imprimanta mobilă.
Costul ambelor analizoare kit complet s-a ridicat la circa 80.000 de lei, iar întreaga sumă pentru achiziția acestora a fost asi­gurată din donarea indemnizațiilor pe lunile octombrie sau noiembrie ale consilierilor județeni și ale membrilor din cadrul ATOP Hunedoara. Donațiile au fost făcute urmare a propunerii președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, care a con­tribuit de asemenea cu o parte din in­dem­ni­zație, alături de cei doi vicepreședinți, Ion Bădin și Alin Țambă, precum și de adminis­tra­torul public al CJ Hunedoara, Costel Avram.
„Semnalele care ne vin sunt îngrijorătoare, tot mai mulți copii și tineri au intrat în rândul consumatorilor de droguri, iar fenomenul va putea fi cu greu stopat în lipsa unor măsuri concrete. Acesta este și motivul pentru care am decis să ajutăm poliția cu aceste aparate performante. Deoarece modificările legisla­tive recente nu ne mai permiteau să facem nicio achiziție de bunuri până la sfârșitul anului, iar cumpărarea aparatelor nu mai suferea amânare, am găsit această soluție de a ne dona indemnizația pe o lună. Cred că am făcut un lucru bun și le mulțumesc con­si­lierilor județeni și membrilor ATOP pentru că au înțeles câtă nevoie are județul de astfel de echipamente” a declarat președintele Consi­liu­lui Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.
Echipamentele Dräger DrugTest 5000 Test-kit sunt ușor de utilizat, prelevarea de probe și analizarea acestora se realizează în condiții maxime de igienă, iar probele se pot evalua pe loc în mod automat, rezultatele se afișează în câteva minute și sunt stocate imediat în memoria aparatului.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

30 de secunde ago

Și-a atacat fostul socru cu o lopată pe stradă. Judecătoria Petroșani a dat undă verde pentru începerea procesului

Un bărbat din Petrila va fi judecat pentru lovire și alte violențe, după ce și-a…

3 minute ago

A început contractarea utilizatorilor serviciului de salubrizare!

Magdalna Șerban SUPERCOM a început contractarea uti­lizatorilor serviciului de salubrizare din Zonele 1 Brad, 2…

3 minute ago

Femeie sechestrată timp de zece zile pentru a trece un garaj pe numele concubinului său

Un bărbat de 38 de ani, din mu­nicipiul Vulcan, a fost reţinut de poliţişti, fiind…

6 minute ago

Crimă de o cruzime rară în Hunedoara: Și-a ucis concubina în bătăi sub privirile copilului de 3 ani, apoi s-a dus la culcare

O tânără mamă a murit în agonie în noaptea de 21 spre 22 decembrie 2025,…

7 minute ago

Golden Mountain Enduro Băița – Ediția a IX-a, Memorial Damian Diniș

Magdalena Șerban Golden Mountain Enduro Băița – Ediția a IX-a, Memorial Damian Diniș are loc…

9 minute ago