Categories: Actualitate

Inginerul care a lovit o mamă şi pe fiica sa pe trecerea de pietoni, trimis în judecată

Maximilian Gânju

Ladislau Ludovic Kopriva a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroşani, pentru infracţiunile de părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia. Individul trebuie să răspundă şi pentru vătămare corporală din culpă.

Acesta a provocat un teribil accident de circulaţie în municipiul Vulcan, în lunga august a.c., chiar la o trecere de pietoni. Bărbatul, inginer la Paroşeni, a lovit cu autoturismul două persoane, o mamă şi pe fiica acesteia de numai doi ani, pe bulevardul Mihai Viteazul din Vulcan. În loc să oprească şi să ceară ajutor, Kopriva şi-a continuat drumul spre Petroşani de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Abia a doua zi s-a predat poliţiştilor şi a fost reţinut, ca mai apoi să fie plasat sub control judiciar. Cele două victime au suferit mai multe răni, minora de doi ani fiind transportată la o clinică din Timişoara.
Bărbatul a mai fost condamnat în anul 2007, de Judecătoria Petroşani, la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare, după ce s-a urcat băut la volan. Ladislau Ludovic Kopriva se află în continuare sub control judiciar, după ce magistraţii Judecătoriei Petroşani i-au prelungit, zilele trecute, măsura preventivă.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că e iubire mare într-o instituție, unde un an­gajat a pus ochii pe…

2 ore ago

Bulina albă

Dr. ing. Artur Găman, directorul general al Insemex Petroşani Pentru că institutul pe care îl…

2 ore ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Deva Pentru că este acuzat de săvârșirea infracțiunii de tentativă de omor.

2 ore ago

Fostul ambasador al Marii Britanii în România, ANDREW NOBLE: Prin proiectul minier de la Certej vrem cele mai bune rezultate pentru România, pentru români

Deva Gold, societatea care a inițiat proiectul de exploatare a zăcă­min­telor de aur și argint…

2 ore ago

Șeful Armatei spune că românii trebuie să fie pregătiți de un război

România trebuie să aibă populația pregătită atât pentru situații de criză, cât și pentru susținerea…

2 ore ago

Poștaș învinuit de fals – scăpat de pedeapsă

Mai mult de 70 de pensionari au fost lăsați fără pensie de un poștaș hunedorean.…

2 ore ago