Categories: EvenimentFlash

Infractori pe Internet, în faţa instanţei

Nicoleta Popa

Cinci persoane, cercetate pentru infracţiuni informatice şi spălare de bani, au fost aduse ieri la Tribunalul Hunedoara.
Trei dintre inculpaţi, Vasile Ciprian Zamanţ, Valeriu Marcel Zamanţ şi Silvia Zamanţ, sunt închişi la Penitenciarul Aiud, iar Adrian Cosmin Laziun şi Gheorghe Codreanu sunt cercetaţi în stare de libertate. Totodată, judecătorii au decis menţinerea măsurii de arestare preventivă pentru cei trei infractori.

Anunţuri fictive pe eBay
Capii reţelei, fraţii Zamanţ, Vasile Ciprian şi Valeriu Marcel, au postat anunţuri privind vânzarea de diferite bunuri pe eBay, accesând fără drept şi modificând conturile de acces la acest portal ale altor utilizatori. Potrivit ofiţerilor de la Crimă Organizată, cei doi fraţi erau contactaţi de potenţialii cumpărători din străinătate, cu care în general ţineau legătura prin e-mail, folosind datele personale ale celorlalţi membri ai grupului. Ulterior, cetăţenii străini trimiteau diverse sume prin serviciile de transfer de bani, pe numele celor cinci. Potrivit anchetatorilor, infractorii au demarat operaţiunile respective încă din anul 2005, iar până în momentul în care au fost prinşi, au  reuşit să înşele peste 400 de persoane din Europa, Australia şi America de Nord. De menţionat, că nici un cetăţean român nu a fost înşelat de acest grup. Din această afacere ilegală se estimează că s-au obţinut peste 100.000 de euro.

Avans de 50 la sută
Anchetatorii susţin că infractorii dădeau impresia că sunt din altă ţară, nu din România. Ei postau anunţuri pe Internet, în care spuneau că vând în special obiecte nu foarte scumpe, telefoane mobile, laptopuri şi chiar tobe şi cereau cumpărătorilor un avans de 50 la sută. Ofiţerii de la Crimă Organizată au ridicat de la domiciliile infractorilor peste 300 de CD-uri cu programe informatice, printre care şi programe cu ajutorul cărora se ştergeau irecuperabil datele din computere. Capii reţelei riscă până la 15 ani de închisoare, dacă vor fi găsiţi vinovaţi.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Am trăit s-o vedem și pe asta! Cârcotașii din regiunea cu lăm­pașe a județului nostru…

8 ore ago

Bulina albă

Cristian Ionică, manager SC Apa Serv Valea Jiului Pentru că a răspuns solicitărilor unităților de…

8 ore ago

Bulina neagră

Florin M. din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru violarea unei minore…

8 ore ago

România asistaților social. Mii de beneficiari de ajutoare sociale refuză să muncească, chiar cu riscul de a le pierde

Conform datelor furnizate pentru „Adevărul” de către Ministerul Muncii, în România erau, marți, 23 aprilie,…

8 ore ago

Și-a băgat vecinul în spital, dar nu răspunde pentru faptă

Un bărbat din municipiul Deva a scăpat de răspunderea penală, dar și de plata unor…

8 ore ago

O relație interzisă s-a transformat într-un coșmar

Hunedoreanca a crezut că și-a găsit iubirea deși era căsătorită. La fel și cel cu…

8 ore ago