Categories: ComunitateUltima Ora

Informare cu privire la ajutorul de minimis

Magdalena Şerban

Direcţia pentru Agricultură a judeţului Hunedoara organizează mâine, marţi, 7 februarie, ora 11, la sediul său din Deva, Strada 22 Decembrie, nr. 222 (în clădirea Agenţiei Fitosanitare, etajul 2), o întâlnire de informare cu privire la noua schemă de  ,,Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate“, în baza căreia Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) oferă subvenţii de 3.000 de euro pentru fiecare beneficiar.

„Invităm să ni se alăture toţi hunedorenii interesaţi de acest subiect, însă îi atenţionăm că trebuie să ţină cont de faptul că dacă doresc să fie eligibili pentru a primi acest ajutor de minimis, trebuie să îndeplinească trei criterii catalogate obligatorii. În primul rând trebuie să deţină un minimum de 1.000 de metri pătraţi de solarii sau sere (sau să dorească să înfiinţeze solarii sau sere), trebuie să aibă o producţie de două kilograme de tomate pe metrul pătrat cultivat şi să valorifice o cantitate de tomate de 2.000 kg, dovedită cu documente justificative, până în 31 mai sau de la 1 noiembrie până în 31 decembrie. Este prima oară când se acordă un astfel de ajutor, totul făcându-se în baza unei hotărâri guvernamentale – HG 39, emisă în 27 ianuarie 2017”, a precizat Călin Marian (foto), şeful Direcţiei pentru Agricultură a judeţului Hunedoara. Hunedorenii mai trebuie să ştie că nu se percepe nici un fel de taxă de participare şi nu există liste de înscrieri.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

18 ore ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

2 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

2 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

2 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

2 zile ago