Categories: EvenimentFlash

Inculpaţii din dosarul fraudelor farmaceutice, eliberaţi peste două zile

Sorina Popa

Ieri, magistraţii de la Curtea de Apel Alba Iulie au admis recursurile declarate de cei 10 inculpaţi arestaţi în dosarul fraudelor farmaceutice, după ce, în 26 iunie, Tribunalul Hunedoara a dispus prelungirea măsurii arestării preventive în acest caz. Decizia judecătorilor de la Alba Iulia este definitivă.

Va fi pus în libertate mai târziu
Nouă dintre cei arestaţi în dosar, medicii oncologi Elisaveta Mezo şi Maura Alina Popa din cadrul Spitalului Judeţean Hunedoara, soţii Tatiana Făgădar Vasilescu (diriginte de farmacie, fost consilier local, fost preşedinte PC Hunedoara) şi Iulian Constantin Făgădar, Ciprian Dumitru Ban (medalion) (administrator de farmacie), Nicoleta Adriana Enuţa (contabil la două farmacii), Adela Ramona Goia (administrator de farmacie), Călin Popa (soţul medicului oncolog Alina Popa), şi Ion Cristian Doţiu vor fi eliberaţi pe 4 iulie, atunci când le expiră mandatul de arestare. În cazul lui Mihai Tudor Drăgoesc (fost administrator de farmacie), care a fost arestat mai târziu, eliberarea din arest se va petrece câteva zile mai târziu decât a celorlalte nouă, pe 8 iulie. Toţi cei 10 au primit interdicţie de a părăsi localitatea de domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, cu începere din data expirării duratei arestării preventive.

Reguli obligatorii pentru inculpaţi
Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpaţii trebuie să respecte mai multe reguli, printre care să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi, să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme, să nu se apropie de persoanele împreună cu care au comis presupusele fapte, de martori, de experţi şi să nu comunice cu acestea direct sau indirect, cu excepţia situaţiilor în care inculpaţii şi respectivele persoane au relaţii de familie. În cazul în care regulile impuse vor fi încălcate cu rea-credinţă, va fi luată faţă de respectivii, măsura arestării preventive.
Cei 10 inculpaţi sunt acuzaţi în principal că în perioada 2010-2012, au făcut parte dintr-un grup infracţional organizat, ai cărui membri au obţinut beneficii financiare substanţiale din săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave, evaziune fiscală şi spălare de bani, în domeniul farmaceutic.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Si uite asa vor fi liberi bine merci!
    Iar cine a furat gaina vecinului din curte, sta in inchisoare ceva ani buni.
    Sa ne amintim si de specialista in tunuri pe banul ministerului Ridtzi!
    Sa traiasca justitia din Romania!

  • Aici e vorba de bani multi ,se vor judeca in libertate ,nu vor scapa nepedepsiti ,au furat din banii saracilor ,bani care trebuiau sa ajunga in bugetul primariilor sa investeasca in locuinte si locuri de munca si ajutoare sociale .

  • @ rupavili iti dau dreptate, nu vor scapa nepedepsiti!!

    ma intreb bumai vo mai fi primiti din nou la munca in spital??

  • Au fost descoperit ca interlopi cu legitimatie de la stat ,pentru ce sa mai munceasca la stat ,au cazier acum ,nu mai au voie nici la privat ,asa cum mi sa interzis si mie , sa manance iarba si frunze cum am mancat si eu ,luptand pentru dreptatea mea pana la forurile internationale .

Recent Posts

Două case din localitatea Săcărâmb, cuprinse de un incendiu

Două case din localitatea Să­că­râmb, comuna Certeju de Sus, au fost cuprinse, recent, de un…

o oră ago

Hunedorean condamnat după ce și-a amenințat vecinii cu toporul

„Viteazul” din Teliucu Inferior a fost dezarmat de cei pe care îi amenința, printre ei…

2 ore ago

SUPERCOM investește în oameni

Magdalena Șerban Dovada că în 2026, încă există com­panii care se gândesc la salariații lor…

2 ore ago

Să fim mândri! I Giardini di Zoe, nominalizată la competiția Destinația Anului 2026. Susține și tu această titulatură, printr-un vot online!

Magdalena Șerban Secțiunea „Sate de poveste” din cadrul competiției Destinația Anului 2026 promovează localități rurale…

2 ore ago

INCD INSEMEX Petroșani, premiat la „INVENTCOR” 2026, un eveniment de referință care a marcat 18 ani de excelență în inventică

Magdalena Șerban Asociația CORNELIUGROUP Cer­ce­tare-Inovare, în parteneriat cu Uni­versitatea Politehnica Timișoara, Uni­versitatea „Lucian Blaga” din…

2 ore ago

Obiecte din prima epocă a fierului, descoperite în preajma Castelului Corvinilor

Obiecte din prima epocă a fierului, cunoscută şi ca perioada Hallstatt (1.200-450 î.Hr.) au fost…

2 ore ago