Colegiul Tehnic „Matei Corvin” din Hunedoara, lãsat fãrã utilitãţi

  Sorina Popa

Situaţia financiară a Colegiului Tehnic „Matei Corvin” din municipiul Hunedoara pare să fie una disperată. Asta, după ce directorul unităţii şcolare, Claudiu Voinia, care este şi consilier local, a prezentat în plenul Consiliului Local Hunedoara, situaţia de la colegiu.

Se va opri şi apa
Astfel, potrivit lui Voinia, furnizarea gazului metan a fost sistată, Colegiul Tehnic „Matei Corvin” înregistrând restanţe de peste 400.000 de lei la furnizorul de gaz metan. Apoi, în scurt timp, se pare că va fi oprită şi furnizarea apei, după ce unitatea şcolară nu a mai plătit de multe luni apa consumată, datoria la Apa Prod ridicându-se la 100.000 de lei.
„În anul trecut, am avut alocat un buget de 1,8 milioane de lei, din care am folosit 1,2 milioane de lei pentru facturile la utilităţi. Pentru acest an, bugetul nostru este de 750.000 de lei, deci, vă daţi seama că nu ne ajung nici pentru a plăti utilităţile. În aceste condiţii, am solicitat Consiliului Local Hunedoara, o rectificare de buget. Cei de la EON Gaz ne-au sistat furnizarea gazului metan şi suntem în pericol ca Apa Prod să ne oprească apa potabilă, tot din cauza datoriilor. Am cerut consiliului local să modernizăm clădirile pe care le deţinem. Avem în administrare 10 clădiri la liceu, două la gimnaziu şi un imobil, la Peştiş, şcoala de acolo. Pentru complexul de 10 clădiri este o singură centrală, aşa fiind proiectat în urmă cu mai mulţi ani. Mi s-a spus să vând din aceste clădiri. Mi s-a părut şocant să fac acest lucru. Imobilele sunt vechi, randamentul lor este scăzut, iar consumul este mare”, a declarat Claudiu Voinia, directorul Colegiului Tehnic „Matei Corvin” din municipiul Hunedoara.

Şedinţă la Inspectoratul Şcolar
Primarul municipiului Hunedoara, Viorel Arion, a declarat, vizavi de situaţia de la „Matei Corvin”, că i-a dat mai multe soluţii directorului şi că va face un audit aici. „Nu putem să dăm mai mulţi bani la Colegiul Tehnic „Matei Corvin”, decât dacă luăm de la alte şcoli, dar asta nu mi se pare normal. Cei de acolo consumă dublu faţă de alte colegii. Vom avea o şedinţă la nivelul Inspectoratului Şcolar, pentru a rezolva această situaţie”, a declarat primarul Viorel Arion.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • poate se sifoneaza banisorii;un audit nu-i rau si daca se gaseste ceva sa vina un pic DNA-UL

  • cum nu au fost probleme in anii trecuti la scolile hunedorene, inca se mai si repara cate ceva si de cind e Arion primar nu mai sint bani, nu se mai poate face nimic. Cum sa vinzi scolile, asta e nebun? E pus numai pe vandut. Avandut policlinica, cantina si internatul de la 3, apartamentele de la social, totul la tiganii lui pe bani putini. O sa ne vanda si sufletul numai daca iese ceva. audit trebuie peste tot, ca tot primaria zice cum se cheltuie banii in scoli

  • Se spune ca nu sa platit de mai multe luni ,este foarte interesant sa ne spuna cine avea obligatia sa plateasca factura lunar si de ce nu au platito ?

  • I se rupe lui Voinia de apa si gaz! Nici o problema,afacerile pentru el sunt bune si-i aduc avere (desi nici nu mai are nevoie, are destul).

  • Voinia nu are bani pentru apa, gaz.
    Gluma secolului : Voinia are bani ca s-o plateasca pe Doanca pana la 65 de ani, acea Doanca care are 2 pensii, 1 salar de baza, super-vila, masini, bijuterii grele, tinute luxoase.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Borfașule, dă banii îna­poi! Apelativul de­ve­nit oarecum con­sa­crat se aude tot mai des după un…

13 ore ago

Bulina albă

Prof. Robert Humel din Petroșani, apreciat artist plastic Pentru că a fost ales președinte al…

13 ore ago

Bulina neagră

Nicolae P., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

13 ore ago

Dezechilibru major în finanţarea spitalelor; de la 1 octombrie, ambulanţele rămân fără combustibil

Sistemul de finanţare a spi­ta­lelor, în special unităţile de pri­miri urgenţe, se confruntă cu un…

13 ore ago

Apel pentru identificarea familiei

Hunedoreanul Gheorghe Barbu, din comuna Peștișu Mic, sat Măne­rău, a fost găsit de cei de…

13 ore ago

Tânăr reținut de polițiști după o agresiune comisă în Hunedoara

Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24…

13 ore ago