Categories: Stiri

Inconştienţi pe drumuri publice

Doi bărbaţi domiciliaţi în judeţul Hunedoara sunt cercetaţi penal de poliţişti, după ce au pus în pericol circulaţia pe drumurile publice.
Unul dintre cei care nu au ţinut cont de nimic şi s-a suit la volan este un cetăţean sirian, în vârstă de 44 de ani, Khalil O., prins la volanul unui autoturism pe strada Horia din Deva, deşi acesta avea permisul suspendat. „Pe numele şoferului auto a fost întocmit dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul având permisul de conducere suspendat”, a declarat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Un alt bărbat, de 46 de ani, a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe strada Ion Creangă din Deva, iar în urma testării cu aparatul alcoolscop, s-a constatat că avea o concentraţie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şi acesta s-a ales cu dosar de cercetare penală. (C. Cosman)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cel mai mare și mai tare, venit direct din școala ajutătoare! Um­blă vorba prin ca­pitala…

20 de ore ago

Bulina neagră

Z. Claudiu din municipiul Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru ultraj.  

20 de ore ago

Bulina albă

Daria Graur, sportivă din Aninoasa Pentru că s-a calificat la Jocurile Olimpice pentru Tineret din…

20 de ore ago

Stop Construcțiilor! Noul Cod al Urbanismului blochează șantierele din țară. Arhitectul Dumitru Armășescu: Până nu se face o corectură, nu se mai poate construi nimic

Intrarea în vigoare a noului Cod al a­me­najării teritoriului, urbanismului și cons­truc­țiilor (Legea nr. 169/2026)…

20 de ore ago

Prima condamnare pentru fraudă la vot din județul Hunedoara. Ce pedeapsă a primit o pensionară din Hațeg

O pensionară în vârstă de 70 de ani din orașul Hațeg a devenit pri­ma persoană…

20 de ore ago

Eleve de clasa a V-a din Orăștie, anchetate după ce au transmis live pe TikTok în timpul orelor de curs

Mai multe eleve de clasa a V-a de la Școala Gimnazială „Dr. Aurel Vlad” din…

20 de ore ago