Categories: Actualitate

Începe recensământul traficului rutier

Oana  Mihnea

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale dă startul recensământului traficului rutier, acţiune care va avea loc şi pe şoselele hunedorene. Înregistrarea circulaţiei pe reţeaua de drumuri naţionale va fi realizată prin intermediul unităţilor CNADNR-ului din teritoriu, respectiv Direcţiile Regionale de Drumuri şi Poduri.

Pentru drumurile judeţene şi comunale, înregistrarea se va efectua de către autorităţile locale, respectiv consiliile judeţene, cu coordonare tehnică şi metodologică din partea CNADNR. Metoda prin care se va realiza prevede înregistrări automate, cu caracter permanent şi înregistrări manuale, pe formulare. Recenzarea traficului rutier se efectuează periodic, o dată la cinci ani şi are drept scop determinarea repartiţiei şi evoluţiei în timp a traficului de vehicule de marfă şi persoane pe reţeaua de drumuri publice interurbane din România şi stabilirea gradului de solicitare din trafic a acesteia. Astfel, vor fi monitorizate următoarele tipuri de vehicule: biciclete şi motociclete, autoturisme, microbuze, autocamionete şi autospeciale până la 3,5 tone, autocamioane şi derivate cu două, trei şi patru axe, autovehicule tip TIR, autobuze, tractoare, autocamioane cu remorcă şi vehicule cu tracţiune animală. Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara, în a cărei administrare se află şi şoselele hunedorene, va efectua recensământul de circulaţie rutieră astăzi, 20 aprilie a.c. şi marţi 28 aprilie a.c. între orele 8.00-12.00 şi 12.00-18.00. Posturile în care se desfăşoară recensământul vor fi semnalizate printr-un jalon aşezat pe partea dreaptă a drumului, pe care se va monta o plăcuţă cu numărul postului. Amplasarea posturilor se va face în afara platformei drumului, neafectând traficul rutier.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Secretarul general al municipiului Hunedoara, Dan Laslau, intervine dupa incudentul de la Pui:

Raportat la evenimentul nefericit petrecut în comuna Pui, în care au fost implicați angajați ai…

2 zile ago

SCANDAL LA PRIMĂRIA PUI. PRIMARUL PNL OVIDIU CIOLEA, ACUZAT CĂ AR FI AGRESAT-O PE SECRETARA GENERALĂ A INSTITUȚIEI

Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…

3 zile ago

Maria Ștefănie este noul prefect al Județului Hunedoara

Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…

3 zile ago

CONTROALE PRIVIND GESTIONAREA DEȘEURILOR PERICULOASE

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…

3 zile ago

TÂNĂR DE 20 DE ANI, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE ȘI-AR FI AGRESAT TATĂL

Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…

3 zile ago