Categories: EvenimentFlash

Începe judecata în dosarul Simota & Litera

Loredana Goangă

După ce în luna februarie a.c., dosarul grupării lui Alin Simota a intrat în camera preliminară, ieri, magistraţii Tribunalului Hunedoara, au finalizat procedura şi au dispus începerea judecăţii, după ce decizia va deveni definitivă.
În total, 14 persoane trimise în faţa instanţei
Potrivit purtătorului de cuvânt al tribunalului, Ildiko Glăman, instanţa a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis de DIICOT – Serviciul Teritorial Alba Iulia, privind pe inculpaţii Alin Simota, Cristian Constantin Litera,  Mihăiţă Mircea Varodi, Ioan Petru Moldovan, Florin Ioan Muntean, Cătălin Penciuc, Simina Mirela Litera, Mihai Eminovici Ciobanu, Florin Voicu Micluţă, Gheorghe Bota, Zorin Avram, Cornelius Silvan Toma, Claudiu Alin Anghelina şi Daniel Dincă, precum şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Hotărârea are drept de contestaţie în termen de trei zile de la comunicare.
Grupare periculoasă
Alin Simota, om de afaceri din Valea Jiului şi fost vicepreşedinte PNL Hunedora, a ajuns în faţa instanţei pentru construirea unei grupări infracţionale organizate, lipsire de libertate, şantaj în formă continuată, cămătărie în formă continuată, trafic de persoane în formă continuată, înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, fals în declaraţii în formă continuată, instigare la vătămare corporală gravă. Alături de acesta, au fost trimişi în judecată alte 13 persoane, printre aceştia numărându-se şi foştii săi bodyguarzi – Constantin Cristian Litera şi Cătălin Penciuc.
Schimbări impuse de Noul Cod Penal
Deşi iniţial, dosarul grupării a ajuns pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, la aproximativ o lună după intrarea în vigoare a Noului Cod Penal de la 1 februarie, competenţa instanţei a fost declinată către Tribunalul Hunedoara. De asemenea, la începutul lunii februarie, instanţa a luat decizia înlocuirii măsurii arestului preventiv, cu măsura arestului la domiciliu pentru Florin Ioan Muntean şi Ioan Petru Moldovan. Ulterior, şi Mihăiţă Mircea Varodi şi Gheorghe Bota au ajuns de după gratii, arestaţi acasă. Din cauză că cel din urmă a încălcat una dintre obligaţiile impuse, bărbatul s-a întors recent în arestul preventiv al IPJ Hunedoara.
În prezent, Florin Ioan Muntean, Ioan Petru Moldovan şi Mihăiţă Mircea Varodi se află în arest la domiciuliu, iar alţi trei inculpaţi, respectiv Alin Simota, Cristian Litera şi Gheorghe Bota sunt după gratii.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

Secretarul general al municipiului Hunedoara, Dan Laslau, intervine dupa incudentul de la Pui:

Raportat la evenimentul nefericit petrecut în comuna Pui, în care au fost implicați angajați ai…

21 de ore ago

SCANDAL LA PRIMĂRIA PUI. PRIMARUL PNL OVIDIU CIOLEA, ACUZAT CĂ AR FI AGRESAT-O PE SECRETARA GENERALĂ A INSTITUȚIEI

Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…

2 zile ago

Maria Ștefănie este noul prefect al Județului Hunedoara

Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…

2 zile ago

CONTROALE PRIVIND GESTIONAREA DEȘEURILOR PERICULOASE

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…

2 zile ago

TÂNĂR DE 20 DE ANI, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE ȘI-AR FI AGRESAT TATĂL

Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…

2 zile ago