Categories: Comunitate

Începe Dac Fest – Sub semnul Lupului

Magdalena Şerban

Ajuns la cea de-a treia ediţie, festivalul „Dac Fest“ îşi va deschide porţile peste weekend, aducând în atenţia publicului, frânturi dintr-o istorie de peste 2.000 de ani.
Pentru ca acest eveniment să se desfăşoare cel puţin la fel de bine ca şi la precedentele ediţii, la organizarea lui au colaborat Instituţia Prefectului Hunedoara, Consiliul Judeţean Hunedoara, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret, Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Naţional, Asociaţia non-profit L&C Consulting, Asociaţia „Terra Dacica Aeterna”, Asociaţia „Virtus Antiqua“, Primăria comunei Orăştioara de Sus, Primăria Orăştie, Regia Autonomă a Pădurilor Romsilva şi  Parcul Naţional Grădiştea Muncelului Cioclovina.
Programul va debuta mâine, în Piaţa Victoriei din Orăştie, începând cu ora 18, cu o paradă de costume antice. Ziua de sâmbătă va găzdui, pe platoul de la Costeşti, ateliere civile şi militare, jocuri interactive pentru copii, o prezentare de armament antic, un spectacol folcloric susţinut de Căluşerii din Orăştioara de Sus şi Fluieraşii din Grădiştea de Munte, precum şi recitaluri semnate de Casandra Hauşi, Nicolae Pitiş şi Smaranda Scorţariu-Paşca. Mai apoi, cei de la „Terra Dacica Aeterna“ vor pune în scenă marea confruntare dintre daci şi romani, iar cei de la „Virtus Antiqva“ vor impresiona prin expunerea unor tradiţii şi legende. Seara va continua cu un spectacol de muzică folk (Focul Viu, Călin Bârcean şi alţi invitaţi) şi se va termina o dată cu aprinderea focului sacru. Duminică, se va derula concursul „Sica de aur“ şi ultima confruntare dintre daci şi romani va anima finalul ediţiei din acest an. „Sperăm să avem mulţi oameni alături. A devenit deja un eveniment de tradiţie şi cu răsunet, iar cadrul natural şi istoric în care este organizat nici că putea fi unul mai potrivit. Vreau să le mulţumesc tuturor celor implicaţi si să le urez distracţie plăcută celor care ne vor călca pragul comunei“, a spus Marian Vasile Inăşescu, primarul comunei Orăştioara de Sus.

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

Recent Posts

Bulina albăBulina albă

Bulina albă

Costel Avram, administratorul public al județului Pentru că a câștigat o luptă importantă, cea împotriva…

2 zile ago
Gura lumiiGura lumii

Gura lumii

Vorbesc gurile rele că acum, cu toată reorganizarea asta a sistemului bugetar, un angajat de…

2 zile ago
Reorganizarea Romsilva: Din 41 de direcții silvice rămân 12, iar 90 la sută dintre funcțiile de director se anuleazăReorganizarea Romsilva: Din 41 de direcții silvice rămân 12, iar 90 la sută dintre funcțiile de director se anulează

Reorganizarea Romsilva: Din 41 de direcții silvice rămân 12, iar 90 la sută dintre funcțiile de director se anulează

După reorganizarea Romsilva vor rămâne 12 direcții din totalul de 41 și va fi efectuată…

2 zile ago

Tineri cercetaţi pentru furt de combustibil; ar fi înţepat rezervoarelor autoturismelor

Trei tineri sunt bănuiţi că ar fi înţepat rezervoarele unor autoturisme parcate în municipiul Vulcan…

2 zile ago

Cabinetul unui avocat din Petroșani, ținta unui spărgător

Hoțul a spart cabinetul avocatului de două ori în decurs de două săptămâni, iar de…

2 zile ago

O rețea de români care fura din bancomate a fost spartă

O amplă oprerațiune a polițiștilor români și britanici a dus la destructurarea unei rețele de…

2 zile ago