Începe al treilea proces dintre Moloţ şi Agenţia Naţională de Integritate

Natalia Bumbac

Curtea de Apel Alba Iulia a stabilit primul termen de judecată în dosarul în care Mircea Moloţ (foto) a atacat cu apel raportul Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI) din aprilie 2016, prin care a fost declarat în conflict de interese în materie administrativă. Prima înfăţişare în instanţă a fostului şef al Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara a fost programată pentru 11 noiembrie 2016.
Cu o mână semna, cu alta primea…
Cel de-al treilea verdict al ANI prin care Moloţ a fost prins pe picior greşit are legătură cu rolul pe care l-a avut în Adunarea Eparhială a Episcopiei Devei şi Hunedoarei, unde era membru, dar şi delegat ca membru în Consiliul Eparhial. Iar, din postura de şef al administraţiei judeţene, Moloţ a participat la deliberarea şi adoptarea hotărârii Consiliului Judeţean prin care au fost alocate fonduri nerambursabile pentru anul 2013 unor asociaţii de tineret, cultură, sport şi unităţi de cult din judeţ şi a semnat Nota de fundamentare aferentă respectivei hotărâri. În baza acelei hotărâri, Episcopia Devei şi Hunedoarei a primit o finanţare de 2.000.000 de lei. Situaţia descrisă a intrat în atenţia ANI, care a constatat că Moloţ a încălcat regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă.
ANI i-a pus capac mandatului
Reamintim că fostul şef al administraţiei judeţene a mai fost declarat în alte două rânduri de către ANI în incompatibilitate şi în conflict de interese. În primul caz, Moloţ a fost găsit în incompatibilitate, pentru că în perioada 26 septembrie 2008 – 30 ianuarie 2009, a deţinut simultan funcţia de preşedinte al CJ Hunedoara şi de preşedinte al Adunării Generale a Acţionarilor de la S.C. Drumuri şi Poduri S.A. Deva, firmă care se afla în subordinea CJ şi care în cele din urmă a fost băgată în faliment. În acest caz, Moloţ a contestat raportul ANI în instanţă, dar a pierdut pe linie. Motiv pentru care, în ianuarie 2015, pierde mandatul de preşedinte al CJ Hunedoara, înainte de termen, acesta fiindu-i revocat printr-un ordin emis de prefectul judeţului.
În al doilea caz, ANI a dat un comunicat în septembrie 2013, prin care Moloţ a fost găsit în conflict de interese, deoarece din funcţia de şef al CJ Hunedoara a participat la deliberarea şi adoptarea mai multor hotărâri ale instituţiei pe care o conducea, prin care a fost încheiat un Acord de asociere între CJ şi Crucea Roşie – Filiala Hunedoara, unde acesta a deţinut calitatea de preşedinte în perioada 5 martie 2011 – 26 octombrie 2012. Crucea Roşie – Filiala Hunedoara – a primit de la Consiliul Judeţean, în baza acordului de asociere, suma totală de 194.500 lei. Şi acest raport al ANI a fost atacat în instanţă de către Moloţ. Procesul se află pe rolul Curţii de Apel Timişoara, iar din ianuarie 2015 a fost suspendat, până la soluţionarea unei contestaţii depuse de către o parte din dosar la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Trebuie menţionat că toate aceste situaţii în care Moloţ a încălcat legile ANI nu au legătură cu dosarul penal în care este anchetat de procurorii DNA alături de alte patru persoane. În acest dosar fostul şef al judeţului a fost arestat la domiciliu trei luni de zile şi mai multe luni a fost ţinut sub control judiciar, fiind acuzat de infracţiuni de corupţie.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Da ce, mai ancheteaza DNA -ul actele de coruptie savarsite de MOLOT si ai lui?!!!!
    Il doare in cot de ancheta lor, daca se dadea dovada de resp[onsabilitate, profesionalism si corectitudine din partea anchetatorilor, MOLOT nu ar mai fi fost in libertate, iar marionetele lui din CJ si institutiile subordonate l-ar fi urmat intr-o mai mica sau mai mare masura.
    In schimb, marionetele lucreaza si acum ca sa-i acopere activitatea infractionala a lui MOLOT prin echipe de control formate din oameni fideli si datori lui MOLOT

  • Mai mult chiar, prin acoliții lui încearcă să murdărească totul doar-doar se întâmplâ ceva. Nu există nemernic mai mate de cât el și oameni mai proști decât cei care îi cântă în strună.

  • Mă întreb acum ce le va spune acest Moloț electorilor pe care îi cheamă să voteze ALDE ? Ce spun cei din Organizația județeană ALDE ? Ce spune Tăriceanu și Constantin ? Ce spune Prea Sfinția Sa Gurie ?

  • Asta cu ce le va spune alegatorilor...nu-i pasa lui de asa ceva. Il doare-n cot si probabil nici nu va aparea prea mult public. O sa bage pe altii in fata, care-s curati.

    Dar intrebarea e buna si pentru ceilalti nesimtiti de parlamentari!
    Celelalte scursuri care n-au facut nimic in parlament si mai vor un mandat ce vor spune?

  • Si in acest timp, dragi tovarasi, PSD lucreaza in liniste si pace la proiectele de prosperitate ale minunatului nostru judet. Cu daruire , cu abnegatie si cu avant revolutionar.
    (Urale)
    Toti cetatenii de la orase si ce amai ramas pe la sate , sunt bucurosi sa-si exprime prin munca dragostea fata de noua fata (rosie) pe care aluat-o judetul si tara.
    (urale)
    Din ultima comuna si pana in Parlment, ba chiar pana la Curtea Constitutionala toti tovarasii au trecut la PSD. Iar cei care inca nu au ajuns la rand, vor fi chemati pentru formala semnatura, mai spre toamna.
    (urale)
    PSD a intrecut cu mult PNL, UNPR, PMP, UDMR, ba unii rautaciosi spun ca au intrecut si pe ortodocsi, catolici, pentricostali si baptisti in racolarea de "tinere sperante".
    Doar ratacitii ca Molot, dupa PCR si FSN au virad dezastruos ca pucistii turci inspre PNL. Dar toti cei de teapa lui Molot, Munteanu, Udrea, Stefanescu, etc, etc. vor sfarsi in chinuri.
    PSD, face curatenie.
    Bravo PSD

  • Îmi imaginez un discurs al Moloțului în fața oamenilor "Dragi concetățeni, noi ALDE, suntem singurul partid care se interesează de voi, de grijile și lipsurile voastre. Dacă votați ALDE noi vă oferim nu unul, nu două ci trei conflicte de interese, iar cel de-al treilea este cu voia lui Dumnezeu". Sigur că adepții lui pentru a-i minimaliza nemerniciile fac imediat referire la toată lumea. Chiar au lansat atacuri nedemne, de exemplu, la adresa lui Laurențiu Nistor și a lui Bogdan Țîmpău. LN este pe val acum iar BȚ are o conjunctură nu tocmai favorabilă. Dar, cei care nu doresc în nici un fel PNL trebuie să aleagă între PSD și ALDE. Alegeți PSD ! Cei care nu vor de loc PSD trebuie să aleagă între PNL și ALDE. Alegeți PNL ! În nici un caz nu alegeți ALDE, evitați Trădarea, evitați Minciuna, evitați Hoția. Alegerile sunt asemănătoare cumpărăturilor. În spațiul comercial nu pot cumpăra decât ce este pe raft, tejghea sau galantar. Nu pot cumpăra ce nu există. La alegeri trebuie să aleg din ce este pe buletinele de vot. Adeseori, dacă nu întotdeauna alegem ceva ce este mai puțin rău iar binele deplin nu există la nici un partid. Tocmai de aceea trebuie să alegem ceea ce este cel mai aproape de opțiunea noastră. ALDE și, mai ales, Moloț, nu trebuie să fie în opțiunea nimănui.

  • Acest Vintea Marin este, cu pseudonim, băiatul de casă al lui Mircea Moloț. Tot caută să justifice pentru "jupân" ce nu se poate justifica deoarece sunt prea multe, prea evidente. Sigur că, acest Spiridon, o încasează dacă doarme, de ce doarme iar dacă nu doarme, de ce nu doarme. Jupânul e afumător, abăutor și afemeiat. În consecință, băiatul care bea toată ziua tutun o încasează și pentru asta. Va veni și ziua când se va elibera de toate acestea: în ziua primei condamnări definitive a lui Mircea Moloț.

  • A fost si este Molot un adevarat gangster si pentru toate porcariile facute va plati pana la urma.
    Dar macar el era cu scoala si un politician adevarat, din alta liga, fata de taranoii existenti pe plan local.
    Pentru PSD nu exista persoane competente...doar oameni de partid.
    O sa vedeti ca vor schimba tot ce prind si vor promova oamenii lor indiferent cat sunt de habarnisti.

  • Da, ai dreptate. Nu e ușor să furi, nu e ușor să falsifici, nu e ușor să minți. Nu orice țărănoi poate face toate astea, doar un om cu școală, competent precum Moloț. Turbarea vă cuprinde că toți acoliții lui vor scoși din funcții ceea ce pentru alegeri este destul de rău din punctul vostru de vedere. De aceea săriți la atac. Afirmațiile voastre că Moloț va plăti până la urmâ sunt praf în ochii lumii ca să vă mascați opțiunile. Dar, va plăti chiar cu vârf și îndesat. Se apropie funia de par.

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

2 zile ago