„Un segment de aproximativ 2,7 kilometri din drumul de la intrarea în municipiul Hunedoara, din dreptul staţiei de benzină până la sediul firmei Draxlmaier, va fi modernizat şi lărgit, de la două la patru benzi. Proiectul este finanţat din fonduri europene şi are o valoare de 3.400.000 de lei (fără TVA). Lucrările vor începe în această săptămână şi trebuie încheiate până în 31 decembrie 2015. Câştigătoarea licitaţiei este firma SC Viva Construct SRL.
Iniţial, pe primul loc s-a clasat societatea Viva Construct, cu o ofertă de aproape trei ori mai mică decât estimarea iniţială făcută pentru investiţie, de aproximativ 10 milioane de lei (conform contractului de finanţare semnat de primărie cu ADR V Vest). Comisia de licitaţie a solicitat apoi mai multe documente, inclusiv de justificare economică a preţului. Pe motiv că nu le-a primit la termen, comisia a declarat câştigătoare firma situată pe locul doi al clasamentului ofertelor, Transconstruct SRL – a cărei ofertă a fost puţin mai mare. Dar VIVA Construct a contestat rezultatul şi a avut câştig de cauză la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Reprezentanţii VIVA Construct au declarat că au transmis documentele solicitate pe e-mail, aşa cum li s-a cerut, în termenul legal. „După soluţionarea contestaţiei de către Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, am încheiat, în sfârşit, astăzi (vineri- n.n.), contractul de executare a lucrărilor cu firma câştigătoare, adică SC Viva Construct SRL”, a afirmat Viorel Arion (foto), primarul municipiului Hunedoara.
Proiectul pentru finanţarea lucrărilor de modernizare a drumului de la intrarea în municipiul Hunedoara a fost depus la Agenţia de Dezvoltare Regională V Vest cu aproximativ cinci ani în urmă. Acesta a fost trecut pe o listă de aşteptare, obţinând finanţare abia în 2014, din banii rămaşi necheltuiţi în exerciţiul financiar trecut dintre 2007-2013. (N. Bumbac)
La sosirea echipajului de stingere, autovehiculul se afla parțial pe partea carosabilă, dar nu exista…
Industria pariurilor sportive reprezintă una dintre cele mai importante surse de venit pentru bugetul de…
Jenica Stanci - jurist de profesie Pentru că a fost aleasă pentru postul de viceprimar…
Lucian V., din Lupeni Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de înșelăciune.
Cer oamenilor să strângă cureaua, să achite dări astronomice iar ei încasează cu zece mâini.…
Secţiunea Margina - Holdea de pe autostrada Lugoj - Deva (A1) a atins un stadiu…