Categories: ActualitateFlash

Încep înscrierile în învăţământul profesional

Cristina Ghenea

Luni, 7 mai, începe prima etapă de înscriere a elevilor în învăţământul profesional. Acest tip de învăţământ presupune calificarea tinerilor într-una din meseriile căutate pe piaţa europeană a muncii şi este dedicat liceenilor care urmează să termine clasa a IX-a. În judeţul nostru, 16 şcoli vor organiza astfel de cursuri.

Ce este învăţământul profesional?
„Pregătirea profesională durează doi ani, necesari pentru dobândirea unei calificări. În program, pot intra elevii care sunt absolvenţi a nouă clase, indiferent de profil. Pot accede, de asemenea, elevii care, după ce au promovat cel puţin clasa a IX-a, şi-au abandonat ulterior studiile, precum şi cei care au finalizat şcoala de arte şi meserii şi au obţinut certificat de calificare gradul I“, a declarat Dana Cioară, inspector şcolar discipline tehnice. Aceasta a mai precizat că în primul an de studiu din învăţământul profesional, elevii parcurg o pregătire formată în procent de 40 la sută din teorie şi 60 la sută din practică, iar în al doilea an – 25 la sută teorie şi 75 la sută practică. La final, tinerii vor trece printr-un examen de certificare, care le oferă o calificare profesională.

Burse lunare de 200 de lei
Cei care optează pentru acest tip de învăţământ, nu doar că vor învăţa o meserie, ci vor şi primi, lunar, o bursă în valoare de 200 de lei. După terminarea celor doi ani de pregătire profesională, elevii vor fi la acelaşi nivel cu cei care au terminat învăţământul obligatoriu – de 10 clase, după care va rămâne la latitudinea fiecăruia dacă optează, sau nu, pentru continuarea studiilor liceale. Dacă totuşi, ţin neapărat să obţină şi diploma de Bacalaureat, tinerii mai sunt nevoiţi să urmeze încă doi ani de studiu, respectiv clasa a XI-a şi a XII-a.

560 de locuri disponibile
Cele 16 şcoli din judeţ care vor implementa această formă de învăţământ oferă un număr total de 560 de locuri ce cuprind 14 calificări. Unităţile de învăţământ au încheiat deja contracte de colaborare cu 40 de agenţi economici din judeţ, pentru că pe durata celor doi ani de studiu, elevii îşi vor desfăşura practica în diferite firme sau fabrici, în funcţie de meseria pentru care optează. Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean, circa 500 de elevi hunedoreni s-au arătat interesaţi de acest tip de învăţământ. Printre cele mai căutate calificări se numără cea de mecanic auto, ospătar, lucrător hotelier şi bucătar. La Călan, de exemplu, sunt 28 de locuri disponibile pentru calificarea de mecanic auto şi 56 de elevi de clasa a IX-a interesaţi de ocuparea lor.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

DOSAR PENAL ÎNTOCMIT DE POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA, PENTRU ÎNCĂLCAREA UNUI ORDIN DE PROTECȚIE PROVIZORIU

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au fost sesizați, la data de 14 februarie a.c.,…

21 de ore ago

„Eroul din clasă” – concurs național al Poliției Române pentru prevenirea bullying-ului în școli

Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…

2 zile ago

ȘOFER DEPISTAT ÎN TRAFIC, AFLAT SUB INFLUENȚA UNOR SUBSTANȚE INTERZISE

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…

2 zile ago

PERSOANE REȚINUTE PENTRU 24 DE ORE, DE POLIȚIȘTII SERVICIULUI DE INVESTIGAȚII CRIMINALE

În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…

2 zile ago

Intervenție integrată pentru salvarea unei persoane aflate în pericol – Cetatea Devei

Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…

3 zile ago